Universitatea „Valahia” din Târgoviște vă invită să participați vineri, 9 septembrie 2022, ora 11:00, în Amfiteatrul Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară, din Campusul universitar, la decernarea titlului și a diplomei de Doctor Honoris Causa, domnului prof. univ. dr. Ion CUCUI.
Universitatea „Valahia” din Târgovişte are ocazia de a recunoaşte activitatea, prestigiul științific și profesionalismul domnului profesor universitar doctor Ion Cucui.
Potențialul uman și profesional al domniei sale a fost remarcat înainte de începerea carierei universitare:
- 1984-1986, respectiv 1987-1989 – Director general al societății S.A.P.M. din R.P. Congo;
- 1986-1987 – Director economic al societății S.C. SAGRICOM S.A. Târgoviște;
- 1990-1995 – Director comercial și economic al S.C. SAGRICOM S.A. Târgoviște.
Domnul prof. univ. dr. Ion Cucui este membru fondator al Universității „Valahia” din Târgoviște și s-a remarcat printr-o bogată activitate didactică și de cercetare, a parcurs toate treptele funcțiilor didactice universitare, iar începând cu anul 2005 a devenit conducător de doctorat în cadrul IOSUD – UVT.
Profesorul Ion Cucui a avut un rol însemnat în construcția și recunoașterea academică a Universității „Valahia”, ca urmare a funcțiilor deținute:
- 1996-2002 – Prorector cu probleme economice, sociale și relații internaționale, în cadrul UVT
- 2002-2012 – Rector al Universității „Valahia” din Târgoviște
- 2012-2016 – Președinte al Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște
- 2006-2019 – Director al Centrului de Cercetare și Studii în Contabilitate și Finanțe din cadrul Institutului de cercetare Științifică și Tehnologică.
Cunoscător al culturii și lumii academice franceze, a participat la numeroase manifestări de o înaltă ținută științifică în Franța. În perioada 1999 – 2016 a fost profesor invitat pentru un curs de master – DESS la Universitatea Paris XII -Val de Marne (în prezent, Universitatea Paris-Est Créteil), iar între anii 1998 – 2002 a avut calitatea de profesor asociat la INDE Bucureşti. Drept urmare a acestor activități, domnul profesorul Ion Cucui este:
- Director al filialei române a CEDIMES (Centre des Etude des Développements Internationaux des Mouvements Economiques et Sociaux – Institut de cercetări al Francofoniei) şi membru al Consiliului de administraţie al CEDIMES, din 2001 și în prezent;
- Vicepreşedinte CEDIMES – Franţa, din 2007 și în prezent;
- Membru al Biroului Executiv al Asociaţiei de Formare Europeană în Contabilitate şi Audit, Paris (AFECA);
- Membru al Asociaţiei Internaţionale a Economiştilor de Limba Franceză (AIELF);
- Membru CIVIS (Comité Indépendant de Veille Internationale Stratégique) – „La Révue des Sciences de Gestion” – Franţa;
De asemenea, în perioda 2001-2006, a fost coordonator în cadrul AFECA al programului internaţional Socrates, 27932-IC1-2000-FR-ERASMUS-IP, „Mondializarea normelor contabile şi aplicarea lor în Europa.”
Activitatea sa de cercetare ştiinţifică include: 24 cărţi, dintre care 11 în calitate de unic autor, capitole-studii în cărţi de specialitate sau volume colective naționale și internaţionale; 33 de articole științifice publicate în reviste cu factor de impact (ISI) sau indexate în cel puțin două baze de date internaționale recunoscute, articole care prezintă contribuţii ştiinţifice originale; 39 de articole/studii publicate în volumele conferințelor indexate ISI Proceedings sau internaţionale desfăşurate în ţară sau în străinătate (cu ISSN sau ISBN).
Mai dorim să menționăm că domnul profesor a avut și are alte responsabilități, care reflectă preocupările sale, în calitate de:
- Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, din 2008;
- Preşedinte la Filiala Târgoviște a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, din 2012 și în prezent;
- Preşedinte al Asociaţiei Forumul Montan din România – Filiala Dâmboviţa, din 2013 și în prezent;
- Vicepreşedinte/secretar general al Societăţii de Prietenie România – Africa, în perioada 1992 – 2012;
- Membru în Consiliul Naţional Director al ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România), şef al departamentului de analiză financiară şi evaluare a valorilor mobiliare);
- Preşedintele Centrului teritorial Dâmboviţa al ANEVAR, 1996 – 2002;
- Membru în colectivul de redacție al unor reviste cotate BDI (Revue Valaque d’Etudes Economiques, Valahian Journal of Economic Studies, Annals of Romanian Scientists, New Series on economy, law and sociology) și membru în comitetul de redacţie al numeroase manifestări științifice naţionale şi internaţionale (peste 23 de astfel de manifestări științifice); membru al Colegiului de redactie al Bulletini Shkencor al Universitatii „Fan S. Noli”, Korce, Albania;
- Membru în comitetul ştiinţific de organizare a unui număr de minim 11 manifestări ştiinţifice naționale și internaționale și coordonator de programe europene (în perioada 1993 – 2002 a fost coordonator a 4 programe TEMPUS – PHARE, Leonardo da Vinci, iar în perioada 1999 – 2002 a fost Coordonator instituțional Socrates/Erasmus).
Alături de această recunoaștere se află primirea a numeroase distincții: Cetățean de onoare al orașului Thessaloniki, Grecia (2011), Cetățean de onoare al Municipiului Târgovişte (2008), Profesorul anului în Ştiinţe Economice, acordat de AFER (2006).
Pentru întreaga activitate a domniei sale, primirea prof. univ. dr. Ion Cucui în rândul laureaților ,,Doctor Honoris Causa” ne onorează și contribuie la sporirea autorității științifice a Universității „Valahia” din Târgoviște.


Leave a Reply