Am avut, astăzi, o reuniune foarte bună cu colegii aleși locali din județele Buzău, Galați, Constanța, Tulcea și Vrancea, unde am discutat despre prioritățile Patidului Mișcarea Populară pentru comunitățile locale și despre nevoia de a fi alături de românii afectați de criza energetică și economică.
Aleșii locali sunt vocea cetățenilor și avem obligația să implementăm politici prin care să le oferim oamenilor o viață decentă aici, acasă, in România.
Am discutat, de asemenea, despre ceea ce va face PMP prin inițiativele pe care vicepreședinții consiliilor județene, primarii, viceprimarii, consilierii județeni și consilierii noștri locali le vor promova.
Un nou început este despre implicarea energică a tuturor in viața comunităților noastre locale. Asta vom face, vom convinge om cu om că suntem cei mai buni!
Le mulțumesc colegilor Claudiu Palaz și Victor Tarhon pentru organizarea impecabilă a reuniunii noastre la Murighiol, în superba Deltă a Dunării.
Eugen Tomac – Președinte PMP


Leave a Reply