Doi bărbați din Ialomița și Dâmbovița s-au înecat în mare luni în stațiunea Eforie Nord, unul dintre ei fiind chiar salvamar.
Potrivit ISU Constanța, cele 2 persoane au fost scoase la mal din mare de către salvamari, în stațiunea Eforie Nord.
La fața locului au intervenit echipaje ale SMURD și SAJ Constanța.
În cursul dimineții de luni, un alt tânăr, din Iași, s-a înecat în zona stațiunii Saturn.
Cine este salvamarul care și-au pierdut viața încercând să salveze alta
Sorin Georgian Olariu era din Târgovişte (Dâmboviţa) şi avea doar 48 de ani.
De ani de zile, verile obişnuia să vină la mare pentru a lucra ca salvamar.
În cursul zilei de luni, acesta a mers pe plajă și și-a început programul de muncă. În timp ce supraveghea turiștii, Sorin a observat că un tânăr a intrat în mare, ignorând steagul roșu arborat, și a fost luat de curenți. Salvamarul a sărit să îl salveze, dar nu a reușit.
Valurile mari și puternice i-au luat viața, într-o fracțiune de secundă.
Tânărul și salvamarul de 48 de ani au fost aduși la mal, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru niciunul dintre ei.
Steagul roșu a fost arborat luni pe litoral
Steagul roșu a fost arborat luni pe litoral, din cauza pericolului de înec, ca urmare a vântului care bate cu putere și formează valuri și curenți periculoși.


Leave a Reply