November 10, 2026
News Ticker

Partidul Național Liberal! Protejarea economiei și a cetățenilor!

Premierul, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă: Execuția bugetară este o radiografie corectă a tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului în primele şase luni:

România își respectă angajamentul de reducere a deficitului public, acesta fiind pe primele șase luni 1,71% din PIB (față de 2,86%, cât era în aceeași perioadă din 2021).

Așa cum ne-am asumat, am îmbunătățit colectarea și am ajuns la 8,1% (faţă de 7,5% din PIB anul trecut). Veniturile au crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 14,3%, menţinându-se sub nivelul de creștere a veniturilor.

În zona fondurilor europene, absorbția a crescut cu 16,4%, raportat la perioada similară a anului trecut.

În pofida crizelor succesive cărora trebuie să le facem faţă, măsurile pe care le-am luat pentru protejarea economiei şi a cetăţenilor s-au reflectat în creşterea veniturilor şi în menţinerea cheltuielilor bugetare sub creşterea valorii nominale a PIB. În centrul tuturor deciziilor pe care le luăm în aceste vremuri stă interesul românilor și interesul țării.

Sursa – PNL

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL