November 10, 2026
News Ticker

Nuclearelectrica lansează cea de-a 2 -a etapă de înscrieri de proiecte pentru obținerea de sponsorizări!

Proiectele înscrise conform formularelor puse la dispoziție de regulametul campaniei vor fi selectate și aprobate în funcție de impactul benefic pe care îl pot aduce în zone cu risc crescut sau în cadrul unor grupuri de risc, pentru rezolvarea unor probleme sociale majore. Sunt eligibile doar proiecte înscrise din domeniile medical, educațional și mediu, având prioritate proiecte din zonele în care compania își desfășoară activitatea.

  • Pentru domeniul educație – proiecte care contribuie la crearea sau dezvoltarea mediului educațional prin acțiuni punctuale de renovare și dotare a școlilor, atât cu laboratoare de specialitate (fizică, chimie, informatică, robotică etc), cât și din perspectiva învățământului online care necesită deținerea de tablete, laptop-uri și alte echipamente pentru laboratoare și săli dotate corespunzător și modern pentru învățământul online. De asemenea, vor fi susținute proiecte educaționale de mentorat, dezvoltare în carieră, acces la educație de calitate, acordarea de burse de studiu etc.
  • Pentru domeniul medical– proiecte care cresc accesul la servicii medicale performante și de calitate prin acțiuni de dotare cu echipamente medicale, servicii, acțiuni sau alte activități în legătură cu acest domeniu. În acest sens, pot înscrie proiecte atât spitale din România, cât și asociații și organizații care gestionează și implementează astfel de proiecte în beneficiul instituțiilor medicale.
  • Pentru protecția mediului, având în vedere că Nuclearelectrica este un producător de energie curată, fară emisii de gaze cu efect de seră, platforma Nucleu de bine vizează proiecte de mediu care pot accentua rolul esențial pe care compania îl are în gestionarea schimbărilor climatice prin acțiuni de împădurire/reîmpădurire, acțiuni de creare a spațiilor verzi în comunitățile în care Nuclearelectrica operează, acțiuni de sprijinire a organizațiilor de mediu/montane, etc.

În perioada 2019-2021, Nuclearelectrica a sponsorizat 107 proiecte, cu aprox. 30 milioane lei în total, sprijinind aprox. 11 milioane de români. Proiectele sponsorizate au vizat domeniul educațional, medical și protecția mediului: 25 de proiecte în domeniul medical, 33 de proiecte în domeniul educațional, 5 proiecte pe mediu și 28 de proiecte pentru diferite alte domenii.

 Cine poate aplica

  • Regulamentul de participare se regăsește pe site-ul companiei. Propunerile de proiecte pot fi transmise la următoarea adresă de email: nucleudebine@nuclearelectrica.ro
  • Sunt eligibile doar proiecte care au descrise foarte clar obiectivele și publicul tintă, cu date măsurabile și definite în timp, precum și indicatori de evaluare și măsurare a impactului în comunitate.
  • Proiectele trebuie să se desfășoare pe teritoriul României, în perioada septembrie 2022-decembrie 2022.
  • Proiectele vor fi evaluate și selectate de către Comitetul de Evaluare a Solicitărilor de Sponsorizare al Nuclearelctrica.
  • Evaluarea și selecția proiectelor se va derula, în baza regulamentului de participare și acordare a sponsorizărilor disponibil pe site-ul nuclearelectrica.ro/csr

Vă rugam să consultați Regulamentul de participare și de acordare a sponsorizărilor anterior aplicării pentru obținerea sponsorizării. Regulamentul conține explicații detaliate cu privire la modul de derulare și raportare a proiectelor sponsorizărilor. Proiectele care nu respectă condițiile din Regulament nu vor fi acceptate și nu vor intra în etapa de selecție.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: nucleudebine@nuclearelectrica.ro

Despre Nuclearelectrica

Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, are un rol major la nivel național, contribuind cu aprox. 20% energie nucleară la producția totală de energie prin exploatarea celor doua unități Candu, Unitățile 1 și 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW. În același timp, energia nucleară fiind o sursă curată de energie (fară emisii de CO2), Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producția totală de energie fără emisii de CO2 din România și evită astfel eliberarea a aprox. 10 mil tone CO2 anual.

Cu 207 mil MWh energie curată produsă în 25 ani, 195 milioane tone CO2 evitate în 25 ani, 30 mil lei investiți în proiecte de CSR în ultimii 3 ani și peste 11 mil de persoane susținute prin campaniile de responsabilitate socială, Nuclearelectrica își extinde impactul pozitiv în societate, respectând direcția strategică – “empatie și responsabilitate”.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL