COMUNICAT DE PRESĂ: “Noi membri în structurile de conducere a Partidului Alternativa Dreaptă.”
Delegaţia Permanentă Naţională a Partidului Alternativa Dreaptă a hotărât în şedinţa de lucru din data de 2 iunie 2022, alegerea a 4 noi membri în structurile de conducere ale partidului.
Astfel, prin votul majorităţii s-au aprobat următoarele propuneri:
- Domnul Prof. Univ. Dr. Gen. Nicolae N. Roman, deputat în Parlamentul României a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Naţionali cu atribuţii în domeniul apărării naţionale şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Alternativa Dreaptă Buzău.
- Domnul Dănuț Aelenei, deputat în Parlamentul României a fost ales să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Naţionali cu atribuţii în domeniul energiei şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Alternativa Dreaptă Constanţa.
- Domnul Daniel – Gheorghe Rusu, deputat în Parlamentul României a fost ales să ocupe funcţia de Secretar General Adjunct al Partidului Alternativa Dreaptă şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Alternativa Dreaptă Alba.
- Domnul Daniel Uncu, în conformitate cu prevederile statutare, a fost ales membru al Biroului Executiv Naţional şi coordonatorul departamentului de Relaţii Externe.
Inițiativa pe care ne-o asumăm, fiind cetățeni implicați și preocupați de felul cum merg lucrurile în țara noastră și pe care am lansat-o public, este să clădim împreună o alternativă cuprinzătoare și credibilă, întemeiată pe valorile și abordările creștin-democrate și ale dreptei conservatoare, pe care noi le considerăm a fi cele mai temeinice și adecvate pentru o astfel de construcție.
Dacă te regăsești în aceste valori, paradigme și abordări și dorești să te implici în acest demers, te invităm să devii parte din “Alternativa Dreaptă”.
Sursa – Alternativa Dreaptă


Leave a Reply