November 9, 2026
News Ticker

Primarul Daniel Cristian Stan! Continuăm dezvoltarea Municipiului Târgoviște!

Continuăm dezvoltarea municipiului Târgoviște!

După finalizarea, în ultimii 2 ani, a lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a nu mai puțin de 4 creșe în municipiul Târgoviște (respectiv creșele nr. 8, 13, 14 și 16), iată că și proiectul cu titlul ”Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 2 Târgoviște”, se apropie de final!

Prin această investiție, se propune atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.

Valoarea totală a investiției este de 3.886.445,17 lei (inclusiv TVA), lucrările vor fi finalizate în această toamnă, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște deține în acest moment, după derularea în mare măsură a programului amplu de reabilitare, modernizare, dotare și extindere, una dintre cele mai moderne rețele de creșe din România.

Cu o capacitate de peste 1000 de locuri și o suprafață dublă rezultată în urma investițiilor de extindere din ultimii 2 ani, creșele târgoviștene oferă condiții excelente copiilor noștri!

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL