November 10, 2026
News Ticker

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu! Alegeri în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Târgoviște!

Astăzi, au avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alegerile noilor membri ai Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Târgoviştei pentru următorii 4 ani (2022-2026), respectiv 10 preoți, delegați ai clericilor noștri și 20 de laici, delegați ai credincioșilor din județul Dâmbovița.

Am avut onoarea de a fi președintele Biroului electoral Județean, dar și de a prezida cele două colegii, preoțești și mirenești, din cadrul Circumscripției electorale nr. 1, Protoieria Târgoviște Nord, în cadrul cărora au fost aleși Pr. Prof. Plesa Alin Marian și domnii Dragoș Pană, director CRFIR 3 și Emanuel Spataru, primarul comunei Răzvad.

Le mulțumesc tuturor celor care au participat la alegerile de azi și îi felicit pe cei care vor fi membri ai noii Adunări eparhiale.

Conform regulamentului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL