În mormânt Viaţă…
„În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându le, Cel ce eşti necuprins”.
Sfântul Ioan Damaschin a subliniat că, deşi de vineri seară şi până în zorii zilei de duminică Trupul lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest răstimp, el a continuat să fie unit ipostatic cu sufletul, coborât în locaşul morţii, Dumnezeu neputând fi circumscris într un anumit spaţiu şi deci aflându Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvântului asigură deci legătura dintre trup şi suflet, chiar dacă pentru un timp cele două elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.
Hristos coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteşte izbânda asupra morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi. Raiul, „patria strămoşească şi părintească, rămăsese închis pentru toţi, după îndepărtarea lui Adam. Acum îl redeschide Iisus, în prezenţa tâlharului, care este primul dintre cei ce au intrat în Împărăţia cerurilor” (Fericitul Augustin). În această biruinţă asupra iadului, cântările Triodului Îl arată pe Domnul Iisus Hristos ca „un leu adormit”, ca soarele care apune şi răsare pentru a risipi întunericul şi ca bobul de grâu care moare pentru a rodi viaţa veşnică. De la spaima în faţa negrăitei coborâri a Domnului pentru biruinţa asupra morţii, cântările trec la odihna Sâmbetei celei Mari, care după durerea Răstignirii Domnului de vineri lasă să se întrevadă bucuria Învierii Lui.
Tema învierii se încadrează într-o succesiune logică de întrebări asupra rostului omului în lume. În învățătura creștin-ortodoxă nu se poate să vorbim despre viață și moarte fără să pomenim de înviere. Învierea este promisiunea absolută făcută de Dumnezeu omului. Dacă nu ar fi înviere totul ar fi zadarnic, ar fi în van, ar fi non sens. Mai mult decât atât, învierea este arvuna sau garanția că Dumnezeu este Dumnezeul viilor, nu al morților, așa cum bine subliniază Sfântul Evanghelist Matei: „Iar despre învierea morților, au n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”? Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor”( Matei 22, 31-32). Sensul învierii se explică în actul creației omului. Dumnezeu a făurit „coroana creației” din pământ și lumină, l-a făcut trup și suflet și chiar dacă moartea s-a strecurat în firea omului, în Împărăția fără de sfârșit a lui Dumnezeu va trăi trup și suflet, nu doar suflet. Cerul nou și pământul nou vor fi locul omului nou, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În apărarea acestor cuvinte vine Sfântul Apostol Pavel când se adresează corintenilor: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?”(I Corinteni 6, 19); iar Sfântul Ioan Evanghelistul o spune răspicat: „Și vor ieși, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii”(Ioan 5, 29). Sfântul Ioan Damaschin vine cu o explicație ajutătoare: „Dacă moartea se definește ca o despărțire a sufletului de trup, negreșit că învierea este iarăși unirea sufletului și a trupului și a doua stare a viețuitoarei care s-a descompus și a căzut. Prin urmare, însuși corpul coruptibil și descompus, va învia incoruptibil”
Patima Stăpânului este izvor veşnic de inspiraţie al mucenicilor! Cel ce îmbracă cerul cu nori este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă şi Biserica se împodobeşte, ca în porfiră şi în vison, cu sângele iubit al mucenicilor ei! Intâiul-Mucenic îşi ia crucea Sa şi lumea se umple cu totul de mucenicii cei de cruce purtători! Preasfânta Cruce a Domnului, rodul cel făcător de viaţă, este înălţată pe Golgota şi rodeşte până la marginile lumii florile cele frumos mirositoare ale Paradisului, pe Mucenicii cei purtători de Dumnezeu, roadele cele pline de har ale Duhului Sfânt!
Cinstita Cruce, de trei ori fericitul lemn, este înălţată pe Locul Căpăţănii şi milioane de mărturisitori ai credinţei intră, săltând de bucurie, în arena cea mucenicească! Este înălţată Crucea cea din trei părţi alcătuită a lui Hristos şi se înalţă la cer norii cei prealuminoşi ai martirilor! Crucea cea preacinstită, nebiruita biruinţă a credinţei, este înălţată şi Biserica cântă tropare slăvite mucenicilor celor purtători de lupte ai credinţei!
Mirele Bisericii este înălţat pe lemnul de viaţă făcătoarei Cruci şi credincioşi de toate vârstele aleargă la nunta cea mărturisitoare a muceniciei! Coasta Stăpânului este împunsă şi mii de coaste de martiri sunt sfâşiate! Pe Cruce curge sângele cel sfânt şi viu al Dătătorului de viaţă şi izvorăsc râuri de sânge mucenicesc, udând copacul dumnezeiesc al Bisericii! Domnul suferă şi este chinuit pe Cruce şi cete nesfârşite de mărturisitori se fac părtaşi.
Aşadar şi noi să ne facem părtaşi morţii lui Hristos, ca şi noi să Înviem împreună cu El.
Conovici Daniel-Constantin – elev la Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Ioan Gură de Aur”, din municipiul Târgovişte.
Leave a Reply