November 10, 2026
News Ticker

Box – CSM Târgoviște! Mihaela Radu – convocată la Lotul Național, Cătălin Cristea – medalia de argint!

Secția de box a CSM Targoviste continuă să aducă rezultate extraordinare sub comanda maestrului Nicu Tamaș. Sportivii noștri și-au trecut deja în cont rezultate remarcabile la cele mai importante competiții naționale

Cea mai importantă veste pentru secția de pugilism este legată de multipla campioană a României de senioare, Mihaela Radu. Fiind una dintre cele mai importante pugiliste ale țării, sportiva de la CSM Targoviste a fost convocată la LOTUL NAȚIONAL de senioare și va participa la viitoarea ediție a Campionatului Mondial.

Întrecerea va avea loc în Turcia , la Istanbul, în luna mai acestui an. Performanța este senzațională, iar dacă fata noastră va reuși un rezultat bun pe malurile Bosforului, ar putea deveni cea mai bună sportivă a județului Dâmbovița în 2022.

În privința rezultatelor obținute de boxerii legitimați la CSM Targoviste, trebuie să remarcăm prezența lui Cătălin Cristea în finala Cupei României de seniori, în limitele categoriei super-grea. Din păcate, o accidentare l-a oprit pe elevul lui Nicu Tamaș să evolueze în ultimul act al competiției. Cătălin Cristea a obținut medalia de argint, distincție pe care și-o adaugă zestrei impresionante a dâmbovițeanului obținută în întreaga sa carieră

Tot la competiția găzduită de orașul Piatra Neamț, CSM Targoviste a mai avut un sportiv care a urcat pe podiumul Cupei României de box pentru seniori. Eduard Voicu s-a întors cu medalia de bronz, în limitele categoriei +51 kg, rezultat pentru care merită toate aprecierile

Pentru toate aceste performanțe, sportivii și antrenorul Nicu Tamaș merită toate felicitările!

 

Sursa – CSM Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL