Centrul Județean de Cultură Dâmbovița! Feciorii, cuprinși de fiorul dragostei, sunt numiți Dragobeți!

Dragobetele sau Cap de Primavară este sărbătorit în calendarul popular în ziua de 24 februarie. Considerat deschizătorul dragostei şi bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, şi cu Năvalnicul, personificare a dragostei pătimaşe în mitologia românească. Este un fecior frumos care ia minţile fetelor şi ale femeilor tinere, motiv pentru care se spune că a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele (Năvalnic). Fetele şi băieţii se întâlnesc de Dragobete pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în această zi.

De Dragobete, păsările se adună în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. De aceea, în unele aşezări din nordul Olteniei, ziua se numeşte şi Logodna sau Însoţitul păsărilor. Se crede că păsările care nu-şi găsesc perechea în această zi rămân singure şi fără pui până anul următor.

În trecut, în dimineaţa acestei zile, fetele şi băieţii se schimbau în haine frumoase şi, dacă vremea era bună, porneau la pădure după ghiocei sau după lemne. Dacă vremea era urâtă, fetele se adunau în case pe la prieteni şi rude, unde veneau apoi şi băieţii.

În comuna Roşia din judeţul Gorj, de Dragobete, fetele şi feciorii aveau obiceiul de a se înfrăţi şi a se însurăţi. Legătura se făcea pe temeiul armoniei existente deja. Astfel, în această zi se îmbrăţişau şi, sărutându-se, se încredinţau că se vor ajuta reciproc la nevoie şi vor fi sinceri unii cu ceilalţi toată viața.

Tot în această zi, pentru fete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor, iar tinerii îşi spuneau cuvinte frumoase, se ciupeau, se alergau, se sărutau şi îşi făceau legăminte de dragoste. Feciorii, cuprinşi de fiorul dragostei, sunt numiţi Dragobeţi ca şi mugurii culeşi de pe crengile copacilor de fete şi puşi la urechi. În unele sate, bătrânele scoteau din pământ, în această zi, rădăcină de spânz folosită în practicile de medicină populară, iar fetele şi femeile tinere adunau apă din zăpada netopită cu care îşi spălau faţa pentru prospeţime. Fetele şi băieţii culegeau primele flori ale primăverii pentru a fi feriţi de boli şi de necazuri.

„Floare, floare fragă,/ Din luna lui Făurar, /La toţi să fiu dragă,/ Iar rău să nu am!”.

Sursa – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița