Colosul industrial italian AFV BELTRAME GROUP a făcut o ofertă certă în vederea preluării COS Târgoviște, în condițiile în care interesul acesta există de 10 ani! Se așteaptă decizia finală a instanței de judecată, motivat de faptul că Liberty Galați a depus o contestație fără a exista, în realitate, potrivit unor surse, nicio intenție serioasă de preluare a navei amiral a metalurgiei românești.
Grupul AFV BELTRAME a fost înființat în anul 1896 în Vicenza și astăzi este o companie siderurgica cu peste 120 de ani și lider european în producția de bare comerciale, profile și oțel pentru utilizări structurale, în principal, în construcții..
Cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro în anul 2018, 2.500 de angajați, 6 fabrici, 10 laminoare și 3 fabrici de oțel cu cuptor electric, mai ecologice decât cărbunele, Grupul AFV BELTRAME lucrează în aproximativ 40 de state din Europa și din bazinul mediteranean. Familia Beltrame deține grupul de 5 generații! Datorită sprijinului unei echipe internaționale de management, a reușit să creeze sinergii între fabricile italiene și cele străine, acoperind o piață foarte largă.
“Grupul BELTRAME este foarte atent la specificul local! Suntem o multinațională care nu impune aceleași reguli peste tot și ținem cont de aspectele culturale și locale. Compania noastră nu face speculații, ci este o companie care, atunci când decide să învestească, o face având la bază o viziune pe termen lung pentru dezvoltarea industrială. Am făcut o analiză atentă și am decis să ne concentrăm atenția asupra Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, pentru că noi considerăm că există acele elemente care merită investiția. Suntem de peste 10 ani în România, cunoaștem cultura și tradițiile românești și comunitățile și știm că există o cultură industrială puternică, cu o istorie îndelungată, ceea ce se potrivește cu ideologia noastră. În plus, în Târgoviște avem și o Universitate, ceea ce este foarte importantă pentru noi în viitor. Așa că exista condiții ideale pentru a dezvolta investiția noastră. Investițiile pe care vrem să le dezvoltăm în Combinatul de Oțeluri Speciale merg în această direcție. Noi suntem pregătiți să începem aici, dar nu depinde numai de noi. Avem banii pregătiți și vrem să începem cu primele angajări în luna aprilie. Nu este deloc ușor, dar suntem pregătiți să începem. Am încercat de mai multe ori achiziționarea COS Târgoviște, interesul există de 10 ani! Oamenii care au lucrat la COS Târgoviște au fost serioși și profesioniști și au menținut bine COS“, a declarat Enrico Deganello – Director Industrial AFV BELTRAME GROUP.


Leave a Reply