Astăzi, 19 februarie, în cea de-a treia zi de proteste, conducerea organizației noastre a fost invitată la discuții de către ministrul Finanțelor Publice, domnul Adrian Câciu, căruia i-au fost prezentate revendicările angajaților și rezerviștilor din MAI (aduse, recent, și la cunoștința prim-ministrului României – https://www.snppc.ro/29-12-2021-comunicat-revendic-rile-care-ne-au-scos-n-strad-prezentate-nemijlocit-premierului-rom-niei-i-ministrului-afacerilor-interne-bd10787).
Ministrul Finanțelor a precizat că revendicările sunt în atenția Guvernului, iar amendarea OUG nr. 130/2021 (ordonanța ,,trenuleț”) necesită o decizie politica a coaliției guvernamentale. De asemenea, sesiunea parlamentară, care va începe la 1 februarie – când OUG 130 va fi pusă în dezbatere, pentru aprobare, prin lege -, poate aduce modificările necesare, prin care familia ocupațională AOPSN să fie repusă în drepturi. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care am solicitat, în scris, o întâlnire, la care să participe președinții partidelor din arcul guvernamental, pentru a clarifica poziția acestora față de revendicările noastre și identificarea unor soluții care să fie asumate de cele trei partide de guvernământ.
Precizăm că FSNPPC va continua protestele, urmând a anunța, la începutul săptămânii vitoare, calendarul manifestărilor sindicale, care vor culmina cu mitingul comun – polițiști, polițiști de penitenciare și rezerviști -, în data de 2 februarie a.c.


Leave a Reply