November 10, 2026
News Ticker

Corneliu Ștefan! Am scos la concurs 21 de posturi de medici specialiști!

Am scos la concurs 21 de posturi de medici specialiști!

Vreau ca, în fiecare secție a Spitalului de Urgență Târgoviște, dar și în punctele de lucru ale acestuia din județ, să avem medici bine pregătiți, într-un număr suficient de mare, astfel încât să putem răspunde tuturor nevoilor dâmbovițenilor.

Îi aștept în echipa noastră pe cei care vor să se implice în proiectul „Sănătate pentru Dâmboviţa”!

Pentru ca viitorii noștri colegi să-și poată face treaba așa cum trebuie, le pregătim spații moderne, dar și dotările necesare. Cât de curând, vom trece la implementarea următoarelor proiecte:

Construire Ambulatoriu de Specialitate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Proiectul are o valoare de peste 18.000.000 de lei.

Extinderea, modernizarea și reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean! Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 8.100.000 lei.

Extinderea Secției de Cardiologie a Spitalului Județean, precum și achiziționarea unui angiograf. Suma estimată pentru implementarea proiectului este de 2.000.000 de euro.

Sunt convins că vom aduce în Dâmbovița medici foarte buni. S-a văzut, încă de anul trecut, că putem asigura condiții în care se poate profesa la standarde cât mai bune: 10 medici specialiști, 1 medic primar și 1 farmacist s-au alăturat, în 2021, cadrelor medicale din cel mai important spital dâmbovițean.

#ConsiliulJudețeanDâmbovița

Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL