November 10, 2026
News Ticker

Târgovișteni! Incepe atribuirea locurilor de parcare! Costă (doar) 136 de lei pe an!

Cu numai 136 de lei pe an, Primăria Târgoviște iți poate atribui un loc de parcare în zona în care locuiești. Evident, nu în toate zonele, în condițiile în care sunt mult mai multe cereri decât locuri de parcare disponibile.

“Sunt anumite zone în care nu vom atribui locurile de parcare! Vor fi gestionate în același sistem ca și până acum, deoarece sunt foarte multe cereri, comparativ cu numărul locurilor existente și nu vrem să generam tensiuni, nici să scoatem la licitație locurile de parcare. Am ajunge în situația în care cei care ar avea mai mulți bani ar avea și locuri de parcare. Noi am făcut centralizarea tuturor locurilor de parcare și sunt peste 12.000. În Cartierul Petru Cercel (Micro 12), în zona blocurilor 31, 29, este imposibil să alocăm locuri de parcare fară să generam niste inconveniențe. Vom face în așa fel încât să nu generăm tensiuni! Luna aceasta vor fi contactați cetățenii și se vor semna contractele. În cele mai multe zone din oraș vor fi atribuite locurile de parcare”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în Studioul TV Online Riposta pe Net Târgoviște și damboviteanul.com.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL