September 28, 2022
News Ticker

Află lista măsurilor de relaxare propuse de CNSU! Restricțiile în mall – uri, restaurante, stadioane, ridicate!

Dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a făcut declaraţii, marţi seara, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Declarația lui Raed Arafat:

Acum câteva minute s-a încheiat votul la sesiunea CNSU unde s-a votat hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă şi măsurile aplicate pentru prevenirea pandemiei.

Situaţia noastră e acum una mai bună decât acum două-trei săptămâni. Astfel, după mai multe discuţii s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru următoarea perioadă şi care vor modifica restricţiile care au fost până la acest moment.

Se propune eliminarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor în cursul nopţii. După cum cunoaşteţi, era limită ora 23. După care era circulaţia oprită pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt trecute prin boală.

Astfel, aceste interdicţii se elimină”.

Creşte intervalul orar de la 21 la 22 pentru toţi agenţii economici care includ magazine, restaurante şi toată activitatea economică care înainte se închidea la ora 21. Acum ajunge la ora 22.

Se elimină obligativitatea purtării măştii în toate spaţiile deschise şi rămâne limitată la spaţiile deschise aglomerate şi anume: staţiile de autobuz, locurile în care se formează cozi, pieţe, târguri. Vor fi locurile în care se va mai purta mască în spaţiile deschise, rămânând portul măştii în spaţiile închise mai departe obligatoriu. Vorbim despre transportul în comun unde rămâne portul măştii obligatoriu”, a mai precizat Raed Arafat.

Întregul document poate fi consultat AICI.

Permiterea accesului în mall-uri, magazine mari inclusiv cele care nu sunt esenţiale se va permite nu numai persoanelor vaccinate şi trecute prin boală, dar şi persoanelor care sunt testate cu un test PCR de 72 de ore sau un test antigen de 48 de ore.

La magazinele mai mici de 200 de mp, nu va fi necesară prezentarea unor documente care atestă statusul de vaccinat, trecut prin boală sau testat, însă aceste magazine care sunt până la 200 de mp vor trebui să stabilească numărul maxim de persoane care pot să intre în magazin concomitent. De exemplu, aici se respectă o suprafaţă de 4 mp.

La 200 de mp pot fi simultan în magazin 50 de persoane. Aceste magazine vor trebui să afişeze pe vitrină sau la intrare în magazin numărul maxim de persoane permis să intre, bineînţeles, purtând mască şi respectând regulile de sănătate publică. Nu vor trebui la aceste magazine să prezinte certificate sau alte documente.

Toate activităţile care erau limitate până la 30% vor fi permise până la 50%. Vorbim de cinematografe, teatre, activităţi sportive care erau până la 30% vor fi permise până la 50%, dar respectând regula de intrare pentru vaccinat, trecut prin boală sau testat”, a explicat şeful DSU.

Pentru nopţile de Crăciun şi de Anul Nou, noaptea de 24 spre 25 decembrie şi 31 decembrie spre 1 ianuarie 2022 nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschide restaurantele sau vor fi funcţionali operatorii economici. Pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat.

Totodată, la unităţile de cazare unde nu există limită la capacitate până acum erau doar permise doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Acum se introduc şi persoanele testate. Sunt modificările principale care vor fi propuse spre a fi adoptate în HG de mâine.

HG de mâine poate surveni unele modificări în timpul discuţiilor în cadrul şedinţei de Guvern. Voturile care s-au dat la această hotărâre CNSU în final propun către Guvern aprobarea acestor măsuri.

Mâine există şansa să apară unele modificări sau să fie toate aprobate în forma asta”, a mai spus Arafat.

Se permite să fie activităţi specifice nopţii de An Nou, dar organizatorii au responsabilitatea să se respecte măsurile de sănătate publică – mască şi alte măsuri de sănătate publică. Nu există impus un număr maxim.

La restaurant, nu avem cum să purtăm mască. Se ştie foarte bine. Capacitatea va fi de 50% maximum, dar cu certificat de vaccinat, trecut prin boală sau testat.

La acest moment, nunţile, botezurile nu se permit. Au rămas încă restricţionate”, a conchis Raed Arafat.

Autorităţile se gândesc deja la măsuri de relaxare de Anul Nou, după ce numărul cazurilor de coronavirus a scăzut simţitor în România. Se iau în calcul mai multe scenarii.

Pe de altă parte, urmează ca de săptămâna aceasta să fie impuse noi restricții pentru cei care sosesc în țară, în contextul în care avem deja confirmarea a două cazuri de infectare cu Omicron în România.

Cel mai probabil în perioada sărbătorilor de iarnă se va merge pe o relaxare a restricțiilor, așa cum s-a întâmplat și în zilele de Paște.

Sursa – 7Media

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1