Află obiectivele de investiții ale ANL derulate prin programe guvernamentale, în Dâmbovița!

Agenția Națională pentru Locuințe derulează în prezent o serie de investiții la nivelul județului Dâmbovița, prin programele guvernamentale, ce se adresează tinerilor, comunităților de romi, funcţionarilor publici, precum şi angajaţilor din instituţii publice centrale şi locale.

La nivelul municipiului Târgoviște  ANL are în execuție efectivă 2 obiective de investiție, însumând 48 de locuințe destinate specialiștilor din sănătate și învățământ, cu o valoare contractată de 15.019.654,,66 lei. În cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, se evidențiază aceste două categorii de specialiști pentru care se pot realiza, distinct, investiții, respectiv pentru cei din domeniul sănătății și ai învățământului. În contextual actual pandemic aceste investiții sunt cu atât mai importante, asigurând o stabilitate  la nivel local pentru medicii rezidenți, cadre medicale și profesori.

Prin  Programul – pilot de construcții de locuințe sociale pentru comunităţile de romi, ANL urmează să recepționeze  în comuna Potlogi, 21 de case, cu o valoare contractată de 3.618.806,83 lei. Programul derulat are ca obiective incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă cu situaţie locativă precară şi prevenirea discriminării pe criterii rasiale.

De asemenea Agenția mai are 4 obiective de investiție în diverse stadii de promovare, după cum urmează:

  • municipiul Târgoviște – str. Silviu Stănculescu – 146 de locuinte destinate tinerilor. Proiectul se află în stadiul de expertiză tehnică în curs de verificare și urmează procedura de achiziție publică de lucrări;
  • municipiul Târgoviște – b-dul Regele Carol I nr.51 – 20 de locuințe de serviciu. Proiectul se află în procedura de achiziție publică de lucrări;
  • orașul Găești – Fundătura 1 Decembrie nr.10A – 24 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Proiectul tehnic este în curs de verificare, necesitând completări;
  • Orașul Răcari – loc. Ghergani, str. Nucilor nr. 3 – 40 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Proiectul este în procedură de achiziție publică servicii de proiectare și execuție lucrări.

Agenția Națională pentru Locuințe are în evidență la data prezentei alte 14 obiective noi de investiție, totalizând 507 locuințe, propuse de unitățile administrativ-teritoriale în localitățile: Târgoviște, Doicești, Găești, Pucioasa, Titu, Valea Mare.

Având în vedere interesul mass-media și al beneficiarilor locuințelor ANL  cu privire la creșterea prețului de vânzare și chirie al acestor locuințe, dublat în unele cazuri odată cu majorarea din 2020 a veniturilor din industria construcțiilor, facem precizarea că, anul acesta, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență nr. 55/24.06.2021, prin care se revine la prețuri similare cu cele din 2019.

Noile prevederi legislative (O.U.G. 55/24.06.2021 și H.G.1.174/1.11.2021) care modifică Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și normele de aplicare ale acesteia, clarifică modalitatea de calcul a prețului de vânzare și chirie a locuințelor ANL, prin aplicarea lor rezultând diminuarea atât a chiriei, cât și a prețului de vânzare. Astfel, valoarea de vânzare a locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, este raportată la valoarea de investiție a construcției. Mai exact, valoarea de investiție se diminuează în raport cu contravaloarea sumelor rezultate dintr-o parte a chiriei plătite până în momentul vânzării locuinței, calculată în funcție de durata normală de funcționare a clădirii.

Referitor la valorile de vânzare ale locuințelor recepționate la nivelul jud. Dâmbovița, ANL a realizat o simulare de cost comparativă pentru câteva localități.

La determinarea preţurilor au fost luate în considerare suprafeţe şi valori de investiţie medii  pentru

un apartament.

În funcţie de valorile reale ale suprafeţelor şi valorilor de investiţie, preţurile pot suferi modificări.

 

Localitate  Amplasament Nr. total apart. Suprafață medie / ap An recepție Preț locuință 2020 Pret locuință 2021
Valoare integrală ponderată de vânzare
Aninoasa Sat Viforâta – Str. M. Viteazu

nr. 153A, Bl. A

33 82,91 2010 191.874,00 140.721,27
Doicesti Str. Coloniei, bl. 13, sc. A1 11 79,83 2010 190.544,91 111.612,38
Fieni Zona Centrală, Str. N. Ştefănescu 16 92,08 2005 230.851,64 109.238,41
Găești Strada 1 Decembrie 1918, bl. F2A 18 76,74 2010 194.688,96 90.720,78
Moreni Str. Crangului,bl. A1,2,3,4 32 92,08 2007 235.749,08 106.029,00
Pucioasa Zona Stadion, Bl. A,B,C,D 52 77,20 2005 192.679,88 94.947,07
Târgoviște Micro II – UTR 20 – Hotin 38 91,95 2002 239.276,72 105.886,98
Titu Zona Visarion, bl. 12, sc. B+C 40 64,58 2011 166.260,59 71.463,00

 

Modelele de calcul cuprinse în H.G.1.174/1.11.2021 care modifică normele de aplicare ale Legii nr 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe sunt orientative, autoritatea publică  locală fiind cea care stabilește suprafața construită și valorile de investiție pentru fiecare unitate locativă, și calculează atât cuantumul chiriei, cât și prețul de vânzare pentru aceste locuințe, în baza prevederilor legale aflate în vigoare.

Aceste modificări și completări legislative oferă tinerilor posibilitatea de a închiria și mai apoi de a cumpăra o locuinţă proprie la un preţ accesibil, asigurând astfel o stabilitate a acestora pe plan local.

 

Adrian CHIȚESCU

Director General ANL

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1