April 12, 2024
News Ticker

Stagiarii de la Consiliul Județean Dâmbovița, în vizită la instituțiile subordinate

Stagiarii încadrați în programul de internship la Consiliul Judeţean Dâmboviţa au mers astăzi pe teren, împreună cu coordonatorul programului, prof. Claudia Gilia, pentru a cunoaște mai bine funcționarea instituțiilor subordonate forului administrativ județean, gazde fiindu-le chiar conducerile acestor instituții.

Unul dintre obiective a fost vizita la sediul SC Lucrări Drumuri și Poduri SA Dâmbovița. Directorul societății, Andi Constantin, le-a prezentat felul în care societatea își gestionează resursele materiale și umane de care dispune, programul săptămânal în baza căruia efectuează lucrări la infrastructura rutieră, dificultățile întâmpinate în ultimele patru luni în zona montană, pe fondul calamităților naturale din perioadele 19-20.07.2021 și 28-29.08.2021, dar și măsurile de pregătire pentru sezonul rece.

Al doilea obiectiv inclus în programul vizitei de astăzi a fost SC Parc Industrial Priboiu SA, cu sediul în comuna Brănești, satul Priboiu, al cărei acționar unic este Consiliul Județean Dâmbovița. Directorul Călin Oros le-a vorbit tinerilor stagiari despre înființarea parcului, capacitatea capacitatea acestuia, infrastructura de drumuri, rețeaua de utilități și serviciile oferite de parcul industrial firmelor care își desfășoară activitatea în amplasament, modul de constituire a veniturilor și cheltuielilor, activitatea de promovare realizată, dar și relațiile lui cu alte instituții și organisme la nivel județean și național. De asemenea, stagiarii au avut posibilitatea de a vizita cele 2 hale industriale ce au fost construite anul acesta.

Reamintim că, potrivit principiului de recrutare inteligentă, Consiliul Județean Dâmbovița a oferit șapte stagii de practică unor tineri care au obţinut recent o diplomă universitară şi se află la începutul unei cariere profesionale. Prin acest demers, consiliul județean sprijină pregătirea profesională a tinerilor şi înţelegerea de către aceștia a mecanismului de lucru al instituţiei.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, inițiatorul acestui proiect, a semnat contractele de internship pe 29 septembrie 2021, iar tinerii selectați și-au început activitatea la 1 octombrie.

Programul, care este unic în cadrul administrației publice locale la nivel național, este organizat pentru o perioadă de 3 luni consecutive, stagiarii lucrând 20 de ore pe săptămână, adică 4 ore pe zi.

„Internship la Consiliul Județean Dâmbovița” permite stagiarilor să-şi pună în practică cunoştinţele dobândite în timpul studiilor, în domeniile lor de competenţă, și să dobândească experienţă personală prin intermediul activității desfășurate și al contactelor stabilite la locul de muncă.

Claudia Gilia, coordonator proiect: „Stagiarii de la Consiliul Județean Dâmbovița, pe lângă faptul că beneficiază de formare profesională și dobândesc experiență pe teren, au posibilitatea să își consolideze bagajul de cunoștințe teoretice prin studierea, din interior, a activității instituțiilor subordonate consiliului județean. Consider că o inițiativă de acest fel nu poate să se constituie decât într-un bun start în viață pentru beneficiarii acestui program, iar prin sprijinul oferit de domnul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan,  cu siguranță tinerii vor dobândi competențe practice, valoroase și utile”.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1