Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, ne-a mărturisit că va fi fi primul care va cumpăra un abonament la meciurile Chindiei Târgoviște pe stadionul Eugen Popescu și că prețul biletelor nu va fi nici unul mare, dar nici unul mic, undeva la jumătatea unui pachet de țigări.
“În acest sezon, un meci, două le vom disputa pe stadionul Eugen Popescu! Eu sunt primul interesat să se termine stadionul! Asta e situația! Fară bani, cu o serie de probleme la proiectare….unii l-au făcut, l-au dat în folosință și acum trebuie să-l dărâme, cum este cazul stadionului de la Sibiu, și au lăsat și echipa în insolvență. De ce nu ne gândim că sunt orașe mari care nu au echipa în prima ligă?! Brașov, Ploiești, Galați, Iași, Timișoara, Oradea, Bacău, Buzău, Rm.Vălcea, Baia Mare s.a.m.d. sunt orașe care nu au echipa în prima ligă sau nu au deloc! Noi încercăm să menținem finanțarea, alături de Consiliul Județean și speram să ajungem ca, în momentul în care să finalizăm stadionul, să atragem mai mulți sponsori. Mai este foarte puțin, ce-a fost greu, a trecut! Să-i vedem pe cei care critică dacă vor veni să dea echivalentul unei jumătăți de pachet de țigări, o data la 2 săptămâni, să plătească un bilet la stadionul Eugen Popescu! O să aveți surprize! Indiferent de situație, primul abonament la Chindia o să-l cumpăr eu și toată lumea va plati bilet sau abonament. Cât voi fi eu, nu vor exista niciun fel de înțelegeri. Prețurile la bilete nu vor fi nici mari, nici mici, la jumătate, iar echipa trebuie susținută și cu sprijinul nostru, al suporterilor”, ne-a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în cadrul emisiunii de la TV Online Riposta pe Net Târgoviște și damboviteanul.com, ziarul tău pe net.
Leave a Reply