January 28, 2022
News Ticker

Doliu în Massmedia! A murit Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România!

Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Doru Dinu Glăvan, a murit, duminică, la vârsta de 75 de ani.

Doru Dinu Glăvan a fost una dintre personalitățile Radio România. Și-a început cariera la vârsta de 14 ani, când a început să publice în ziarele naționale pentru copii, iar la vârsta de 18 ani ajunge colaborator la presa locală și regională.

În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”. În curând este angajat cronicar sportiv al Postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă, potrivit ziadevest.ro.

Din inițiativa lui și a câtorva tineri, la 8 august 1995 s-a constituit la Reșița Fundația Radio Caraș-Severin, inițiativă susținută și de autoritățile locale. Peste exact un an, la 8 august 1996, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune și emite primul semnal în eter.

În decurs de câțiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, ziariștii postului se profesionalizează, Radio Reșița, dintr-un post mic, care acoperea doar o parte a municipiului de pe malul Bârzavei, ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind nu numai întregul teritoriu al județului Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, ci și teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului, adresându-se unei populații de două milioane de locuitori.

În cei zece ani cât s-a aflat în fruntea postului, Radio România Reșița a primit numeroase distincții, premii și diplome, atât colective, cât și personale, dedicate slujitorilor postului: Diploma de excelență și Distincția Culturală „Gheorghe Bulic” acordate de Societatea Literar-Artistică Tibiscus „în semn de profundă recunoștință pentru contribuția la păstrarea și afirmarea identității cultural-naționale a românilor din Serbia; Premiul Internațional pentru Pace (International Peace Prize) acordat de Convenția Uniunii Culturale (United Cultural Convention) din Statele Unite ale Americii „pentru rezultate remarcabile în întreaga activitate depusă în slujba societății”; Distincția Academiei Olimpice Române „pentru promovarea Spiritului Olimpic”; titlul de Cetățean de Onoare al localității Uzdin din Voivodina-Serbia „în semn de profundă recunoștință pentrru colaborarea prietenoasă și benefică întru slujirea limbii, spiritului și a unirii cugetului umanist și românesc și pentru merite deosebite în promovarea valorilor localității Uzdin”.

Doru Dinu Glăvan a reușit să obțină pentru UZP statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”, adică dreptul ziariștilor de a fi considerați creatori (precum scriitorii, actorii, muzicienii, artiștii plastici, arhitecții) și, în conformitate cu aceasta, dreptul lor ca după pensionare să beneficieze de o indemnizație lunară egală cu 50% din pensie. Și tot domnia sa este cel care a înaintat Parlamentului României propunerea de instituire a „Zilei Ziaristului Român”.

Sursa – 7Media

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1