Pe parcursul zilei de ieri, 18 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de amenințare, distrugere și violare de domiciliu.
Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au pus în aplicare și două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Răscăieți.
Cei trei sunt bănuiți că, în cursul lunii octombrie a.c., ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat de 51 de ani, l-ar fi amenințat cu acte de violență și ar fi distrus două camere de supraveghere video și poarta de acces în locuință.
Pe parcursul acestei zile, cei trei au fost prezentați parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Leave a Reply