October 21, 2021
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei! Concurs pentru ocuparea unui post vacant de preot militar!

CONCURS DE OCUPARE A UNUI POST VACANT DE PREOT MILITAR

 

Sectorul Social-Filantropic al Administraţiei Patriarhale scoate la concurs un post vacant de preot militar în cadrul Centrului de perfecționare Infanterie ”Constantin Brâncoveanu”, U.M. 01041 Făgăraș, jud. Sibiu.

Preoții interesați din Arhiepiscopia Târgoviștei vor solicita binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și, până la data de 05.11.2021, vor trimite dosarele către Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale, data concursului de selecționare urmând să fie anunțată ulterior.

Pentru constituirea dosarului de candidare și acordare a binecuvântării de participare la examen sunt necesare următoarele documente: Binecuvântarea Chiriarhului nostru, binecuvântarea Eparhiei în care se află postul vacant, cererea de înscriere la concurs, copii acte studii (diploma de licență în teologie și foaie matricolă), copie act de identitate, fișă personală eliberată de eparhie, cazier judiciar, fișă medicală tip recrutare, Curriculum vitae, adeverință de vechime în preoție și copie după cartea de muncă, memoriu de activitate vizat de protoierie, certificate de competență lingvistică pentru limba engleză (nivel mediu) și certificat de competență operare pe calculator.

Candidații trebuie să fie preoți, cu minimum doi ani vechime în activitatea pastorală, absolvenți de Teologie Pastorală, cu media minima 8,50, vârstă cuprinsă între 25-35 ani și ținută morală și situație canonică ireproșabilă.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1