February 22, 2024
News Ticker

Cum a Împărțit Florin Cîțu banii pentru primari! Județele care l-au sprijinit, cele mai mari sume!

Guvernul a decis cum să fie repartizați în teritoriu banii din Fondul de rezervă. Peste un miliard de lei, care vor ajunge în special la primarii PNL și UDMR, mai puțin la cei ai PSD și aproape deloc la USR.

 

Din 41 de localități și sectoare conduse de primari USR, doar cinci au primit de la guvern sume cuprinse între 100.000 și 400.000 de lei.

Baronii din PNL au înroșit telefoanele Guvernului. „Când vin banii”, a fost întrebarea pe buzele tuturor liderilor de organizații PNL. Ministrul Cseke Attila a fost abordat frontal de mai mulți șefi de organizații pentru a i se cere detalii suplimentare. Au fost amânați deja de două ori de premierul Cîțu, iar unii au început să-și piardă încrederea.

Ziua de miercuri, prima de activitate a guvernului demis, a fost cea în care s-au împărțit banii din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția premierului Cîțu. Sumele nu mai sunt atât de mari ca în urmă cu o lună. Peste 400 de milioane de lei au fost alocați pentru spitale, să cumpere medicamente împotriva pandemiei”, scrie Europa Liberă care, potrivit Ziare.com, arată într-o analiză cum a distribuit guvernul condus de Florin Cîțu miliardul de lei.

Primăriile comunelor conduse de PSD au primit câte 50.000 de lei, în timp ce sumele pentru primăriile conduse de PNL sunt mult mai mari. Per total, PSD a primit aproximativ 20-25% din suma alocată. În schimb, comunele conduse de primari de la PNL au primit sume considerabil mai mari, cele mai multe fiind în jurul a 400.000 de lei per comună, de opt ori mai mult decât comunele PSD.

Dintr-o primă analiză, se remarcă că județele care l-au susținut la Congresul PNL pe premierul Florin Cîțu au primit sume importante din Fondul de rezervă. Județele Constanța, Suceava, Prahova sau Cluj se numără printre cele conduse de lideri aflați în tabăra lui Florin Cîțu. Cea mai mare sumă primită de un municipiu este Suceava – 15.000 de lei, iar pe locul al doilea se află Constanța – 10.000 de lei.

Primăriile conduse de reprezentanții USR au primit foarte puțini bani sau deloc. În municipiile Alba, Brașov, Timișoara, toate conduse de primari USR, nu au fost repartizați bani din fondul de rezervă. Doar doi primari USR au primit bani de la Guvern: în comunele Breaza din Prahova – 400.000 de lei și Săbăoani, județul Neamț – 350.000 de lei. Există alte trei localități conduse de primari PLUS care au primit bani din fondul de rezervă.

De asemenea, județele Covasna, Harghita și Mureș, cu o puternică reprezentare a UDMR, se numără printre favorizate.

PSD a primit mai puțini bani decât reprezentarea sa la nivel național”, notează sursele citate.

Potrivit G4media, din 41 de localități și sectoare conduse de primari USR, doar cinci au primit de la guvern sume cuprinse între 100.000 și 400.000 de lei.

Cu excepția orașului Breaza, nici un oraș condus de primar USR nu a primit vreun leu.

Cele mai importante orașe conduse de primari USR care au primit zero lei: Elena Lasconi (Câmpulung Muscel) – zero lei; Bacău (Lucian Stanciu Viziteu) – zero lei; Brașov (Allen Coliban) – zero lei, Timișoara (Dominic Fritz) – zero lei; Clotilde Armand (Sectorul 1 București) – zero lei; Radu MIhaiu (Sectorul 2 București) – zero lei.

„L-a distribuit tuturor, mai puțin celor conduse de USR”

Vicepreședintele USR Dan Barna a declarat joi, 7 octombrie, după ce Guvernul condus de Florin Cîțu a alocat, în şedinţa de miercuri, peste un miliard de lei, din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru proiectele locale, că este o „nemernicie” și că primăriile conduse de edili de la USR nu au primit bani.

Nemernicia prin care Câțu a golit fondul de rezervă al Guvernului și l-a distribuit tuturor primăriilor, mai puțin primăriilor conduse de primari USR, confirmă, o dată în plus, că acest om nu avea ce să caute în această poziție, că pălăria îi era mult prea mare.

Să te răzbuni pe niște sute de mii de cetățenii ai României pentru că nu mai ai susținere în Parlament arată nu doar cinism ci și o nedisimulată ticăloșie”, a transmis Dan Barna.

Și-a plătit funcția la Congres

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis joi, 7 octombrie, că partidul pe care îl conduce va face plângeri penale care îi vizează pe toţi demnitarii implicaţi în decizia Guvernului de a aloca bani ”discreţionar” către primării, din Fondul de Rezervă.

Ciolacu îl acuză pe Florin Cîţu că şi-a plătit funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Iohannis şi Cîţu au decis că, dacă nu trăiţi într-o comunitate condusă de un liberal, veţi suferi de frig, sărăcie şi foame! Au alocat 80% din banii pentru administraţia locală către localităţi cu primari PNL şi UDMR. Cîţu şi-a plătit functia la Congres, dar restul românilor, peste 70%, au fost pedepsiţi! Iohannis şi Cîţu tocmai i-au condamnat la frig, cu spitale şi şcoli închise!”, se arată în mesajul postat de Marcel Ciolacu pe Facebook.

Ciolacu continuă: ”Aşa crede Iohannis că ne pune pe toţi cu botul pe labe! Fostul primar al Sibiului a pierdut total contactul cu realitatea, crezând că aşa îl va putea tine pe Cîţu, un premier deja mort, în funcţie!”.

 

Sursa – 7Media

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1