May 29, 2024
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Acțiune stradală pentru siguranța elevilor la Găești!

Odată cu începerea noului an școlar, jandarmii, polițiștii, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și ANÎTP-Centrul Regional Ploiești au organizat o acțiune de informare și prevenire a faptelor care ar putea pune în pericol siguranța elevilor.

Activitatea s-a desfășurat în zone aglomerate din centrul orașului Găești și a constat în informarea copiilor despre pericolele la care se pot expune atunci când se află pe stradă, în drumul către școală și despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni.

De asemenea, au fost puse în discuție și aspecte referitoare la traficul de persoane, metodele folosite pentru atragerea minorilor în astfel de situații și modul în care aceștia trebuie să se comporte pentru a se proteja.

În cadrul activității informativ-preventive au fost distribuite peste 150 de pliante. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare și în alte orașe de la nivel județean.

Totodată, au fost aduse în atenție și măsurile instituite la nivel județean prin HCJSU nr. 142/14.09.2021, începând de astăzi, 15 septembrie a.c. și anume:

  • obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane, autogări) pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;
  • obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe o rază de 50 de metri în exteriorul unităților de învățământ din județul Dâmbovița.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1