January 28, 2022
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Alături de elevi la începutul noului an școlar!

Pe parcursul acestei zile, 13 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor acționa în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județ, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

Fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Polițiștii biroului de siguranță școlară se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

Polițiștii dâmbovițeni au intensificat și activitățile privind verificarea vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19.

Totodată, vor fi controlate și unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare și să intervină ori de câte ori este nevoie.

Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1