Vicepremierul Dan Barna (USRPLUS) anunță inițierea moțiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîțu!

Moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS are deja 80 de voturi, iar membrii partidului invită să semneze “toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin”.

Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion.

Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin.

Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.

Florin Cîțu trebuie să plece.

Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coalția îi retrage sprijinul politic”, transmite Dan Barna, copreședintele USR PLUS Dan Barna, într-un mesaj pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de revocare din funcție a ministrului Justiției Stelian Ion. De asemenea, președintele a semnat numirea interimară a lui Lucian Bode.

Remanierea lui Stelian Ion a provocat o criză politică în coaliția de guvernare.

De asemenea, și cei din AUR au anunțat, miercuri, că intenționează să depună o moțiune de cenzură, dar nici aceștia nu au un număr suficient de semnături.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri seară, că social-democrații vor depune moțiune de cenzură când vor avea asigurate semnăturile necesare pentru trecerea ei și îi invită pe cei din URS PLUS să voteze moțiunea.

Potrivit Digi24, pentru ca o moțiune de cenzură să fie depusă este nevoie de 117 semnături, iar pentru ca o moțiune de cenzură să treacă și guvernul să fie demis sunt necesare 234 de voturi. În orice situație, USR PLUS are nevoie fie de semnăturile PSD sau AUR, iar la vot, pentru demiterea lui Florin Cîțu, cei din USR PLUS au, de asemenea, nevoie de voturile PSD.

 

Sursa – 7Media

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1