Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu este exclus ca să fie reimpusă măsura obligativității purtării măștii în spații publice deschise, dacă rata de infectare continuă să crească foarte mult. Șeful DSU a precizat că nu au fost eliminate și că intră automat în vigoare în funcție de creșterea ratei de incidență la nivelul localităților.
“Sistemul restricțiilor încă există, este în legislație, nu a fost anulat. În momentul în care cresc incidențele se vor aplica regulile care sunt acum în hotărârea de guvern pe incidențe. Sunt măsuri care automat se iau, nici nu trebuie să mai revină la noi”, a explicat șeful DSU.
În ceea ce privește purtarea măștiilor de protecție în spațiile publice deschise, Raed Arafat a precizat:
„La acest moment nu s-a discutat, nimeni nu poate să excludă dacă ajungem la rata de infectare foarte mare, acum suntem la doi și ceva la sută. Dacă vedem că este o creștere semnificativă care arată că există foarte mulți infectați printre noi este posibil să se ajungă la unele reguli privind purtarea măștii, unele măcar în spațiile aglomerate, chiar dacă ești în spațul public deschis, să fie purtată masca. Asta nu pot să o exclud, depinde de evoluție”, a declarat Raed Arafat, potrivit B1TV.
Sursa-7Media
Leave a Reply