Proiecte cu finanțare europeană pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor NEETs!

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) din Iași, Hunedoara și Bacău vor susține peste 2.500 de tineri cu vârste între 16 și 29 de ani, care nu au reușit să se integreze pe piața muncii din diverse motive (lipsa oportunităților de ocupare, lipsa competențelor cerute etc.) și care nu sunt cuprinși în programe de educație sau formare, să intre pe piața muncii.

Cele trei proiecte câștigate au o valoare totală de aprox. 9 milioane de euro, sunt finanțate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), și vizează atragerea tinerilor către Serviciul Public de Ocupare (SPO) și includerea lor în programele de formare profesională, evaluarea competențelor, acordarea de sprijin pentru angajare sau pentru înființarea și finanțarea propriilor afaceri.

AJOFM Hunedoara, în parteneriat cu AJOFM Bihor și cu două companii private vor implementa la nivelul regiunilor Vest și Nord-Vest proiectul SICONET – Servicii Integrate, Calificare și Ocupare pentru Tinerii NEETs, prin care vor asigura măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă pentru 1.051 tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare.

Din cei 1.051 tineri identificați pentru a beneficia și de servicii de medierea Muncii, 896 vor fi incluși în programele de formare profesională, iar 469 vor fi sprijiniți să se angajeze, inclusiv prin activități de susținere a antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu. Practic, vor fi asigurate servicii de acompaniere la locul de muncă pentru 160 tineri din categoria greu și foarte greu ocupabili și va fi susținută înființarea a 14 firme ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare prin acordarea ajutorului de minimis în valoare de 25.000 de euro /afacere și crearea și ocuparea a 14 locuri de muncă.

Proiectul câștigat de AJOFM Hunedoara are valoarea de 3.999.425,19 euro și va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni.

AJOFM Iași, în parteneriat cu AJOFM Maramureș și cu alte două entități private vor implementa proiectul Pregătit pentru viitor, la nivelul județelor Iași și Maramureș și vizează creșterea șanselor de ocupare pentru alți 1.051 de tineri din cele două județe.

840 dintre ei, șomeri cu nivelurile de ocupabilitate mediu, greu și foarte greu vor participa la programe de formare profesională, iar 455 vor fi sprijiniți în vederea angajării, inclusiv prin activități de susținere a antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, printre obiectivele proiectului fiind și înființarea a 36 firme ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare prin acordarea ajutorului de minimis în valoare de 25.000 de euro /afacere și crearea și ocuparea a 36 locuri de muncă.

Totodată, în cadrul proiectului vor fi organizate 6 burse ale locurilor de muncă. Valoarea proiectului este de 3.981.159 euro, iar perioada de implementare este de 24 de luni.

Cel de-al treilea proiect, INSTAF – Integrare si sprijin pentru tinerii NEETs prin angajare și formare profesională, va fi implementat de AJOFM Bacău la nivelul regiunii Nord – Est, pentru a sprijini 450 tineri NEETs, șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, să își găsească un loc în piața muncii prin servicii de formare profesională, mediere, angajare și antreprenoriat.

Cei 450 de tineri vor fi înregistrați și profilați la SPO și vor beneficia de servicii de mediere, informare și consiliere, inclusiv participare la programe de formare profesională organizate în funcție de cerințele pieței muncii și nivelul de pregătire școlară al tinerilor din grupul țintă.

De asemenea, vor fi înființate 12 firme ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare prin acordarea ajutorului de minimis în valoare de 25.000 de euro /afacere și crearea și ocuparea a 12 locuri de muncă și va fi organizată o bursă a locurilor de muncă. Valoarea proiectului este de 999.927 euro.

Inițiativele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) nu se opresc la cele menționate. În luna iulie 2021, ANOFM a depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AMPOCU) un proiect care are ca scop integrarea tinerilor NEETs pe piața muncii, în valoare de aproximativ 236 milioane de lei, respectiv aproximativ 48 milioane de euro.

Acesta a fost deja validat, urmează publicarea ghidului solicitantului și deschiderea apelului de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, ulterior, demersurile pentru contractare.

Proiectul va fi implementat în regiunile Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Centru și urmărește creșterea oportunităților pentru încadrarea a 7.950 tineri NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, șomeri înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO).

În evidențele ANOFM, la finele lunii iulie a.c., erau înregistrate 37.577 persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani. Dintre acestea, 29.622 persoane au vârsta mai mică de 25 de ani.

Este considerat tânăr NEET persoana care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1