Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan! Sunt sute de proiecte care au nevoie de sprijinul parlamentarilor!

Sunt sute de proiecte în județul #Dâmbovița care au nevoie de sprijinul parlamentarilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică a acestora.

Având în vedere că luna viitoare începe o nouă sesiune a Parlamentului României, astăzi, deputații și senatorii de Dâmbovița au fost invitați la sediul Consiliului Județean pentru a discuta pe marginea proiectelor și investițiilor unităților administrativ teritoriale din județul nostru.

Am cerut reprezentanților PSD și USR-PLUS prezenți la întâlnire să facă front comun în susținerea intereselor județului în activitatea parlamentară și să reprezinte Dâmbovița ca o singură echipă.

Pe de altă parte, nu pot să nu sancționez lipsa parlamentarilor PNL Dâmbovița de la această întâlnire. Este pentru a doua oară când aceștia nu participă la dezbateri pe probleme și proiecte importante, chiar dacă acestea îi privesc și pe oamenii care i-au votat și i-au trimis în Parlamentul României.

Proiectele benefice pentru dezvoltarea județului nostru nu au culoare politică, iar implementarea acestora trebuie să fie un efort al tuturor parlamentarilor.

Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1