March 18, 2025
News Ticker

Exclusiv! Află programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor Cetății Târgoviște!

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, ne-a oferit detalii privind programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor Cetății, de Sf. Maria, la începutul lunii septembrie. Astfel, târgoviștenii vor avea parte de un concert de muzică electronică, dar și muzica rock, alături de renumita trupa târgovișteană TROOPER, competiții sportive, multă, multă distracție și voie bună.

“Vom avea și concerte, concert electronic și câțiva artiști consacrați, vor fi competițiile de tenis, de fotbal, ședința festivă a Consiliului Local Municipal, slujba religioasă de Sf.Maria, concurs de înot la Complexul Turistic de Natație… Din punct de vedere financiar, nu stam deloc bine, sper ca la anul ne mai revenim și putem onorăm Zilele Cetății și din punct de vedere financiar, așa cum trebuie. Avem și restricții…nu știu cum vom reuși, spre exemplu, ca, la concertul pe care îl vom avea în Parcul Chindia, vor avea voie numai cei vaccinați, asta este legea. Nu știu cum vom reuși facem lucrul acesta…în sfârșit, vom vedea. oricum, va fi și o trupă târgovișteană importanta, TROOPER, și 2 nume naționale“, ne-a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în cadrul emisiunii de la TV Online Riposta pe Net Târgoviște și dâmbovițeanul.com, ziarul tău pe net.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1