Incredibili! Județul Dâmbovița, nu numai că nu primește niciun leu la rectificarea bugetară, dar i se mai și ia, din bugetul Consiliului Județean, suma de 38 de miliarde de lei vechi! În aceste condiții, liderii PSD au lansat atacuri dure la adresa guvernanților și la adresa parlamentarilor Puterii (PNL și USRPLUS), cărora le-au adresat o serie de întrebări.
“Constatăm, cu stupoare, bătaia de joc a Guvernului Citu la adresa dâmbovițenilor, care nu are limite nici în ultimul ceas! În acest proiect, care se afla în dezbatere publică, județul Dâmbovița nu doar că nu a primit niciun ban, dar are o rectificare negativă de – 3.820.lei, adică 38 de miliarde de lei vechi, bani luați din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița. Este pentru prima dată când, la o rectificare bugetară, județul Dâmbovița nu primește niciun leu. Consiliul Județean Dâmbovița NU va avea bani pentru investiții noi, nu vom avea bani pentru pregătirea documentației pentru viitoarele proiecte pe care le vom depune anul viitor pentru viitoarele axe de finanțare sau pentru cheltuielile curente. Vreau să-i întreb public pe parlamentarii Puterii, pe care nu i-am văzut în ultimul timp nici măcar la întâlnirile pe care le-am organizat împreună cu primarii, să ne răspundă public la ce renunțăm în următoarea perioadă ?! La drumul care asigură accesul în Stațiunea Turistică de Interes Național Moroieni – Peștera – Padina și, dacă dânșii doresc asta, mergem împreună să-i anunțam pe hotelieri și pe toți agenții economici care își desfășoară activitatea în stațiunea turistică de interes național, că nu vom avea acces în stațiune în aceasta iarnă. Îi întreb pe parlamentarii Puterii dacă renunțăm la lucrările pe celelalte drumuri județene și să meargă în fiecare localitate și să le spună dâmbovițenilor că vom opri toate lucrările. Îi întreb public pe parlamentarii Puterii și pe membri Guvernului și pe cei din PNL și pe cei din USRPLUS dacă, de la 1 Octombrie, închidem Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Avem peste 1.100 de angajați acolo, în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, iar, prin proiectul de buget, publicat în luna martie, s-au alocat doar 90% din cheltuielile de funcționare. Nu în ultimul rând, îi întreb public pe parlamentarii Puterii din județul Dâmbovița dacă renunțăm la 3 proiecte importante pentru sănătatea dâmbovițenilor, pe care eu le-am promis și pentru care nu vom avea cofinanțare : extinderea UPU, sediu nou al ambulatorului de specialitate și o Secție nouă de Cardiologie, cu montare angiograf. Și îi întreb public dacă renunțăm la aceste proiecte pentru dâmbovițeni. Îl rog pe domnul premier Cîțu să ne dea și nouă, la nivelul județului Dâmbovița, cardul de credit al dumnealui din America și să acoperim toate cofinanțările pe care le avem, și la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița și la nivelul primăriilor, întrucât am descoperit că acela este cel mai ieftin card de credit, nu plătești dobânzi, nu plătești penalități și nu dai nici banii înapoi!”, a precizat Corneliu Ștefan – Președinte PSD Dâmbovița și Președinte Consiliul Județean Dâmbovița.
Leave a Reply