Temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute față de aceste zile în cea mai mare parte a țării, începând din 3 august. Pe litoral, vremea va fi agreabilă, cu maxime de 28-29 de grade în cea mai mare parte a intervalului, conform meteorologilor.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru perioada 2-15 august:
BANAT
Regimul termic se va pondera faţă de intervalul anterior, astfel că temperaturile maxime vor fi în medie de 30-32 de grade, chiar mai scăzute în perioada 5 – 7 august, când se vor înregistra în general 25-28 de grade.
Valorile nocturne vor oscila în general între 16-19 grade.
În perioada 8 – 9 august se estimează o vreme mai călduroasă, cu temperaturi după-amiaza de 32-34 de grade, zilele ulterioare urmând a fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii august.
În intervalul 5 – 6 august va ploua pe arii extinse şi local în cantităţi mai însemnate, iar în restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare după data de 11 august.
CRIŞANA
Faţă de săptămânile anterioare, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ponderate, cu maxime diurne, în medie, de 26-30 de grade, chiar mai scăzute în zilele de 5 şi 6 august, când va fi o vreme relativ răcoroasă, dar şi mai ridicate, local de peste 30 de grade, în 4, respectiv 9 şi 10 august. Ulterior, este estimat un ecart de temperatură apropiat de normalul calendaristic (26-29 de grade). Minimele termice vor avea uşoare oscilaţii, dar în majoritatea nopţilor se vor încadra în medie între 16 şi 19 grade. Ploile vor fi frecvente şi în general însemnate cantitativ în zilele de 5 şi 6 august.
În restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare după data de 10 august.
TRANSILVANIA
Din data de 3 august, temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute faţă de perioada anterioară (cu maxime de 26-31 de grade, media regională), iar zilele de 6 şi 7 august vor fi caracterizate de o vreme local chiar răcoroasă, cu o medie a valorilor diurne de 23-26 de grade.
În acest interval, temperaturile nocturne se vor situa între 12 şi 16 grade. Zilele de 8, 9 şi 10 august vor fi caracterizate de o vreme mai călduroasă, local cu valori diurne de peste 30 de grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, este estimat un regim termic în limite normale pentru a doua decadă a lunii august.
În zilele de 5 şi 6 august ploile vor fi frecvente şi posibil însemnate cantitativ, iar în restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 2 şi 3 august şi după data de 11 august.
MARAMUREŞ
Temperaturile vor avea avea valori mai ponderate decât în săptămânile anterioare, cu maxime în medie de 26-30 de grade, iar în zilele de 6 şi 7 august vremea va fi local chiar răcoroasă, cu 22-25 de grade în orele după-amiezii. În această perioadă, minimele nocturne, în marea lor majoritate, se vor încadra între 12 şi 15 grade.
O încălzire a vremii este estimată pentru intervalul 8 – 10 august când vor fi şi valori de peste 30 grade în vestul regiunii, urmând ca până la finalul celor două săptămâni de prognoză să se înregistreze temperaturi în jurul celor climatologic specifice.
În zilele de 5 şi 6 august ploile vor fi frecvente şi posibil mai însemnate cantitativ, iar în restul perioadei de referinţă se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 2 august şi după data de 10 august.
MOLDOVA
Din 3 august, temperaturile vor fi semnificativ mai scăzute faţă de perioada anterioară, cu maxime, în medie, de 25-30 de grade, iar în jurul datei de 7 august în nordul regiunii vremea va deveni relativ răcoroasă. Valori de 32-33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, se vor înregistra în unele după-amiezi doar în sudul regiunii. În tot acest interval, temperaturile minime se vor situa în marea lor majoritate între 14 şi 19 grade, posibil mai mici în dimineţile de 8 şi 9 august.
Va ploua pe arii mai extinse în perioada 4 – 6 august şi cu caracter local în 3 şi 7 august, determinând un regim pluviometric apropiat de cel normal pentru prima săptămână a lunii august.
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi după data de 12 august.
DOBROGEA
Vremea va fi în general călduroasă în partea continentală a regiunii, însă temperaturile diurne vor atinge doar izolat 33-34 de grade în zilele de 3, 5 şi posibil pe 10 august. Pe litoral vremea va fi agreabilă, cu maxime termice de 28-29 de grade în cea mai mare parte a intervalului. Minimele termice ale perioadei de referinţă se vor încadra într-un ecart mediu de 18-21 de grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului celor două săptămâni. Ploi pe spaţii mai extinse vor fi doar în perioada 5 – 6 august, iar în restul timpului pe arii restrânse vor fi manifestări asociate instabilităţii atmosferice, cu probabilitate mai mare în 4 august şi perioada 11 – 13 august.
MUNTENIA
Din data de 3 august, valorile termice vor fi semnificativ mai mici decât în precedentele zile, în interval menţinându-se totuşi o vreme în general călduroasă, cu maxime în medie de 30-33 de grade; canicula va afecta doar sudul şi sud-vestul regiunii, unde se vor atinge – în perioada 3 – 5 august şi posibil şi în zilele de 9 şi 10 august- valori în jurul a 35 de grade. Mediat regional, minimele nocturne vor fi de 16-19 grade. În zilele de 6 şi 7 august sunt estimate valori ale temperaturii aerului agreabile, cele diurne în marea lor majoritate între 26 şi 29 de grade, iar cele nocturne între 13 şi 17 grade. Pe perioada celor două săptămâni, regimul pluviometric va fi în general deficitar, ploi pe arii mai extinse urmând a fi doar în perioada 5 – 6 august. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice (izolat posibil şi averse torenţiale) se vor semnala în restul intervalului doar pe arii restrânse şi cu precădere după data de 11 august.
OLTENIA
Scăderea de temperatură ce se va produce din data de 3 august va determina valori termice semnificativ mai mici decât în perioada anterioară, vremea călduroasă (cu maxime de 30…34 de grade) menţinându-se totuşi în mare parte a regiunii în majoritatea zilelor, însă canicula va afecta doar sudul, unde se vor atinge – în zilele de 4, 9 şi 10 august – valori de 35-36 de grade. Mediat regional, minimele nocturne vor fi de 17-21 de grade. În zilele de 6 şi 7 august sunt estimate valori ale temperaturii aerului agreabile, cele diurne în marea lor majoritate între 26 şi 30 de grade, iar cele nocturne între 14 şi 18 grade. În ansamblu, cele două săptămâni de prognoză vor fi caracterizate de un regim pluviometric în general deficitar. Ploi pe arii mai extinse, moderate cantitativ, se vor semnala doar în zilele de 5 şi 6 august. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi în restul intervalului numai pe arii restrânse şi cu precădere în intervalul 11 – 13 august.
LA MUNTE
Din 3 august, scăderea temperaturii aerului se va resimţi în toată zona montană, vremea menţinându-se totuşi normal de caldă pentru prima jumătate a lunii august în majoritatea zilelor, cu maxime de 20-26 de grade şi minime de 11-17 grade, cu valori mai mici la altitudini de peste 1600 m. O vreme mai răcoroasă va fi în perioada 6 – 7 august. Aversele de ploaie vor fi mai frecvente şi pe alocuri mai însemnate cantitativ în perioada 5 – 7 august, iar în celelalte zile fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local şi temporar.
Sursa – 7Media
Leave a Reply