January 23, 2025
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Peste 60 de sancțiuni contravenționale pe DN7!

Acțiuni ale polițiștilor de la rutieră

La data de 30 iulie a.c., în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe drumul național 7, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză.

În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 au fost pentru exces de viteză.

De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.

Totodată, pe raza municipiului Târgoviște, polițiștii de la rutieră, în colaborare cu reprezentanții Registrului Auto Român Dâmbovița, au acționat pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Astfel, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.270 de lei, și au retras 4 certificate de înmatriculare, fiind constată și o infracțiune la regimul rutier.

Acțiunile polițiștilor au ca scop reducerea gradului de victimizare prin implicarea în accidente de circulație și creșterea siguranței rutiere.

Pentru prevenirea evenimentelor negative, polițiștii de la rutieră vă reamintesc că este necesar să respectați limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum, să păstrați o distanță de siguranță față de vehiculul care circulă în față și să nu vă angajați în efectuarea unor manevre fără a vă asigura temeinic!

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, fiți responsabili și respectați cu strictețe normele rutiere!

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1