December 5, 2024
News Ticker

Tenis de Masă! Targovișteanul Darius Movileanu și Eduard Ionescu, medalii de argint în proba de dublu la Campionatul European!

Darius Movileanu şi Eduard Ionescu au câştigat medaliile de argint în proba masculină de dublu, sâmbătă, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori Under-19 de la Varazdin (Croaţia). Tricolorii au fost învinşi în finală de polonezii Samuel Kulczycki/Maciej Kubik cu 3-1 (12-14, 11-5, 11-5, 11-6).

În sferturile de finală, cei doi români i-au învins pe francezii Alexis Kouraichi/Benjamin Fruchart cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-7), iar în semifinale au trecut de perechea Ivor Ban (Croaţia)/Csaba Andras (Ungaria) cu 3-1 (5-11, 15-13, 11-7, 11-5).

La simplu masculin, în sferturile de finală, Darius Movileanu a fost întrecut de francezul Alexis Lebrun cu 4-2 (8-11, 11-3, 10-12, 12-10, 13-11, 11-9).

În sferturi s-a oprit şi Ioana Sîngeorzan la dublu feminin, ea şi grecoaica Malamatenia Papadimitriou fiind învinse de polonezele Anna Brzyska/Zuzanna Wieglos cu 3-2 (1-11, 11-9, 11-5, 7-11, 13-11).

România încheie competiţia cu patru medalii, aur la echipe feminin (Ioana Sîngeorzan, Elena Zaharia, Luciana Mitrofan, Adela Struna şi Evelyn Ungvari), două de argint, la dublu mixt (Darius Movileanu şi Elena Zaharia) şi dublu masculin (Darius Movileanu şi Eduard Ionescu), şi una de bronz, la echipe masculin (Darius Movileanu, Andrei Teodor Istrate, Eduard Ionescu, Andrei Tomica şi Mihai Roşca).

Sursa – 7Media

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1