May 28, 2024
News Ticker

Corneliu Ștefan! Nordul județului Dâmbovița, puternic afectat de o furtună violentă!

Nordul județului nostru a fost afectat, noaptea trecută, de o furtună violentă, care a creat pagube însemnate!

Am fost personal în munte pentru a vedea care este situația și pentru a găsi cele mai bune soluții.

Pot să vă spun, după o analiză chiar la fața locului, că aproximativ 200 de metri din DJ714, la intrarea în Cheile Tătarului, au fost distruși de ploile puternice din cursul nopții trecute. Accesul către zona Platoul Padina se va face pe varianta asfaltată de pe marginea Lacului Bolboci.

Drept urmare, drumul va fi închis până la refacerea porțiunii afectate. În acest sens, la Cabana Bolboci, dar și la intrarea pe drumul dinspre Peștera spre Cheile Tătarului, vor fi montate indicatoare care vor anunța acest lucru.

În ceea ce privește turiștii aflați acum în munte, aceștia sunt în deplină siguranță. A fost găsită și ruta pe care pot merge spre casă.

Vă asigur că vom reface drumul în cel mai scurt timp, astfel încât zona montană să fie accesibilă pe toate rutele existente. În acest sens, am convocat, pentru această după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

Vă voi ține la curent cu ceea ce se întâmplă în munte!

Corneliu Ștefan- Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1