Băleni, Dobra, Finta și Cojasca! Percheziții la persoane bănuite de trafic și consum de droguri, în Dâmbovița!

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI DEȚINERE ÎN VEDEREA CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI DE RISC

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sprijiniți de polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de risc.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au indisponibilizat aproximativ 100 de grame de cannabis, 11 fragmente de tulpină susceptibile a conține fluorescență de cannabis, 2 cântare de precizie, 1 grinder, 1 fragment de comprimat de ecstasy, semințe de cannabis, 8 telefoane mobile, precum și instrumente necesare creșterii și dezvoltării plantelor de cannabis.

Investigația penală s-a desfășurat în perioada iunie-iulie a.c., sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, fiind documentată activitatea unui grup infracțional, care acționa în localitățile Băleni, Dobra, Finta și Cojasca.

Din cercetări a rezultat faptul că trei persoane ar fi înființat, într-un solar situat în extravilanul comunei Băleni, o cultură de cannabis, drogurile obținute fiind folosite pentru consum propriu și pentru distribuirea către consumatori.

În activitatea infracțională, atât în ceea ce privește traficul, dar și consumul de droguri, ar fi fost implicate 8 persoane.

La activități, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița, fiind asigurat suportul de specialitate de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1