
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a vizitat, vineri, 4 iunie 2021, biserica Parohiei Sf. Împărați din Municipiul Târgoviște, unde a evaluat lucrările de restaurare a picturii recent finalizate, dar și lucrările, aflate în derulare, la anexa din curtea bisericii. Apoi, a vizitat ferma Arhiepiscopiei Târgoviștei din Satul Ulmi, Comuna Ulmi unde a evaluat activitățile și lucrările gospodărești curente.
În ambele locații, Mitropolitul Nifon a apreciat buna implicare a celor responsabili în derularea lucrărilor de care sunt responsabili și a oferit îndrumare pentru buna finalizare a acestora.
Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial: Pc. Pr. Victor Drăghicescu, Pc. Pr. Larian Vlădulescu și Pc. Pr. Ionuț Ileana, precum și Pc. Pr. Dragoș, Bădescu, directorul fermei Arhiepiscopiei Târgoviștei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
Leave a Reply