S-au împlinit acum câteva zile 2 ani de la alegerile europarlamentare din 2019, alegeri care au setat, cumva, așezarea politică Putere – Opoziție pentru următorii ani. Am urmărit să văd comentariile din spațiul public pe acest subiect, dar n-am găsit mai nimic.
O să pun eu câteva referințe pentru ce a însemnat momentul de acum 2 ani.
Pentru PRO România era primul examen electoral și l-am trecut cu bine. Am obținut 6,6% și 2 europarlamentari (unul a plecat, fidel principiului traseismului de succes). Eram un partid nou-înființat, o mână de oameni, cu entuziasm și curaj de a spune lucrurilor pe nume.
Corina Creţu a rămas alături de noi și s-a dovedit în toți acești ani că este printre foarte puținii parlamentari europeni cu pricepere, expertiză în politici europene, recunoaștere la nivelul liderilor europeni etc.
Prin comparație: își mai aduce aminte cineva de personajul Rovana Plumb? Acum 2 ani, era deschizătoarea listei PSD la alegerile europarlamentare și sufoca spațiul public prin toxicitate, dispreț, suficiență. Ea și cei din jurul ei (mulți pe care-i vedem și acum în prima linie din partid). Din postura asta de cap de listă, a dus PSD la cea mai rușinoasă înfrângere din istorie, dovedindu-se un pietroi la gâtul partidului.
Era atunci președintele PSD Dâmbovița și mare iubitoare de dâmbovițeni. A mai văzut-o vreun dâmbovițean de la alegeri? Știe vreun dâmbovițean ce-a făcut Rovana Plumb pentru județ sau pentru țară în timpul ăsta? NIMIC. ZERO. Rușinos personaj pe sigla Partidului Social Democrat.
Altfel, rămâne cum am stabilit: entuziasmul și curajul din 2019 vor fi mereu atuurile PRO ROMÂNIA. Dacă vom adăuga la asta și o #organizare pe măsură, vom fi în 2024 acel partid puternic în care am crezut și cred în continuare. Noi și mulți alții.
Facebook Comments Box
Leave a Reply