Pe 1 Iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului în România, este un moment potrivit să ne aplecăm asupra unei probleme extrem de grave care ne afectează pe noi și viitorul copiilor noștri: depopularea tot mai accelerată a României.
Vă chemăm alături de noi pe 1 Iunie 2021 în parcul Izvor, de la ora 19, pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestui grav fenomen.
Vom lansa către cer câteva sute de baloane colorate, în memoria milioanelor de copii nenăscuți care au fost lipsiți de dreptul de a se naște în România în ultimii 50 de ani.
Câteva dintre cauzele importante ale depopulării țării noastre sunt: natalitatea în scădere, mortalitatea infantilă crescută și rata ridicată de avorturi.
Anul trecut, în Romania, s-au născut 163.000 de copii, cu peste 40.000 mai puțini decât în 2019. De altfel, 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967 până în prezent, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică.
Din 1989 până în prezent, natalitatea în România a fost în scădere continuă, ducând țara noastră pe unul dintre ultimele locuri din UE la acest capitol.
Mortalitatea infantilă este o problemă în România. Anual, România pierde aproximativ 1.200 de copii până într-un an, de cele mai multe ori pentru că maternitățile și secțiile de terapie neonatală sunt dotate cu aparatură veche, depășită în performanță și insuficientă. Mortalitatea infantilă e o dramă deopotrivă familială și socială, la care suntem campioni în Europa.
Un alt capitol nedorit la care suntem pe primul loc în Europa sunt AVORTURILE.
Din 1957 până în prezent, în România, s-au făcut peste 23 de milioane de avorturi, adică mult peste populația totală de a azi a țării. Numai într-un singur an (1990), româncele au facut peste 1 milion de avorturi, “sărbătorind” astfel, libertatea proaspăt câștigată după căderea regimului comunist. În prezent, potrivit OMS, în România, rata avorturilor este dublă fațăa de media din UE, adica de circa 480 de avorturi la 1000 de nașteri.
Dacă continuăm în același ritm, estimările ONU arată că populația României va îmbătrâni dramatic și va scădea la circa 13 milioane de locuitori până în 2050.
O altă statistică îngrijorătoare a fost făcută publică în aceste zile: aproape 6.000 de minori au dispărut de acasă în ultimul an. Fenomenul a luat amploare în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021, când sesizările făcute în acest sens au crescut cu aproape 20% față de anul anterior.
Cu mici excepții, toată clasa conducatoare de după 1989 a ignorat total acest pericol mortal care ne amenință viitorul ca țară și ca națiune.
E timpul să tragem un semnal de alarmă.
Vă așteptăm alături de noi pe 1 Iunie, în parcul Izvor, de la ora 19.00 – intrarea b-dul Natiunile Unite.
Sursa- Neamunit România
Leave a Reply