January 19, 2022
News Ticker

Același cer nu e! Concurs Național de Poezie, In Memoriam Constantin Virgil Bănescu!

Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e”

 

,,Nu fluturele așezat parcă pe o rază de soare-a murit/ci ochiul omului care să-l vadă așa” . (Constantin Virgil Bănescu)

Concursul Naţional de Poezie ,,Același cer ce nu e”, în cadrul Zilelor de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”, dedicat memoriei tânărului poet târgoviştean Constantin Virgil Bănescu, plecat mult prea devreme dintre noi, a ajuns la ediția a XII-a și se va desfășura online, în perioada 26 mai 2021 – 26 iunie 2021.

Evenimentul își propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie și este organizat de Doina şi Constantin Bănescu, Revista „Observator Cultural” Bucureşti și Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa care acordă, anual, un premiu special.

Cei care doresc să participe la concurs găsesc mai jos Regulamentul acestuia.

Mult succes tuturor!

Compartimentul Comunicare al

Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

 

Concursul Naţional de Poezie ,,Acelaşi cer ce nu e”, în cadrul Zilelor de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu, ediţia a XII– a mai – iulie 2021

 

Organizatori:

Revista “Observator Cultural” Bucureşti

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Doina şi Constantin Bănescu

REGULAMENT
Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.

La concurs pot participa tineri care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu”, acordat de familia poetului, la ediţiile precedente ale concursului.

Participanții vor trimite:

  • textele (maxim 5 poezii);
  • datele personale (data și locul nașterii);
  • datele de contact (adresă, număr mobil și adresă e-mail)

prin e-mail pe adresa doinabanescu@yahoo.fr şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor.
Data limită pentru trimiterea textelor este sâmbătă 26 iunie 2021.
Lucrările readactate vor fi trimise pe adresa:
doinabanescu@yahoo.fr;
telefon fix: 0245210732;
mobil: 0724528425.

Participanţii vor primi confirmare de primire a textelor  trimise spre jurizare.

Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.
Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.

Finalizarea jurizării și anunțarea câștigătorilor va fi în luna iulie 2021.
Premiile acordate sunt următoarele:

  • premiul ,,Constantin Virgil Bănescu” acordat de familia poetului – 1000 lei
  • premiul revistei ,,Observator Cultural” București – 1000 lei
  • premiul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița – 500 lei
  • premiul prietenilor – 1.000 lei

Mulțumim celor care aleg să ne fie alături.
,,nu fluturele așezat parcă pe o rază de soare-a murit/ci ochiul omului care să-l vadă așa”  

                                                                                                      Constantin Virgil Bănescu

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1