
Finala mare a Cupei AJF Dâmbovița 2021 a fost urmărită și de antrenorul Chindiei Târgoviște, Emil Săndoi, care a apreciat calitatea jocului, a tinerilor fotbaliști, a antrenorilor, dar și organizarea evenimentului.
„Susțin astfel de competiții! Am rămas plăcut impresionat! O atmosferă frumoasă, cum foarte rar am văzut în ultima perioadă pe stadioanele de fotbal. Și eu, dacă eram junior, mi-aș fi dorit să pot să joc, să fiu prezent pe teren. Aceste competiții sunt benefice pentru tinerii fotbaliști, se simt importanți, au posibilitatea să crească din toate punctele de vedere. Sunt mulți jucători cu potențial, atât de la Chindia, cât și de la CSȘ Târgoviște, am mai luat detalii. Am văzut două echipe disciplinate, lucrate, care nu întâmplător au ajuns aici. Vreau să îi felicit pe antrenori, dar și pe jucători! Merită încurajați cu toții”
Urăm succes Chindiei Târgoviște astăzi, la Buzău (ora 20.30), în semifinalele barajului pentru calificarea în UEFA Conference League, cu Viitorul Constanța!
Sursa-AJF Dâmbovița
Leave a Reply