November 2, 2024
News Ticker

Conflict între elevi, aplanat de jandarmii dâmbovițeni, la Târgoviște!

Jandarmii care se aflau în patrulare în zona instituțiilor de învătământ din municipiul Târgoviște au fost sesizați, miercuri, 26 mai, de către agentul de pază al unui liceu despre faptul că în unitatea școlară s-a produs un incident cu acte de violență.

Având în vedere aspectele semnalate, jandarmii s-au deplasat în zona indicată și au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului produs între doi elevi.

Pe timpul verificărilor efectuate a reieșit faptul că în urma unui schimb de replici,  unul dintre elevi, în vârstă de 16 ani, l-a agresat fizic pe un altul de 17 ani,    aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul la nivelul capului și cu piciorul în zona membrelor inferioare.

În urma incidentului, după acordarea primului-ajutor la dispensarul medical din incinta liceului, elevul lovit a fost transportat la spital pentru verificări suplimentare.

Jandarmii au întocmit persoanei în cauză actele de sesizare pentru fapta de “loviri sau alte violențe”, care au fost înaintate Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor.

 

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are stabilite în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia  cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1