December 5, 2024
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei! Pomenirea Voievodului Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu!

În cea mai importantă necropolă voievodală munteană şi loc de pelerinaj național, la Mânăstirea Dealu, se va desfășura joi, 27 mai 2021, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ceremonia de pomenire a Voievodului Mihai Viteazul, la 420 ani de la moartea sa martirică.

Parastasul va începe la ora 10.00, moment la care vor lua parte oficialități locale și județene, dar și preoți, studenți de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște și ai Școlii Mihai Viteazul din Târgoviște, însoțiți de profesorii lor.

De pe treptele bisericii mânăstirii Dealu, Mitropolitul Nifon va rosti un cuvânt de învățătură cu acest prilej, după care va avea loc defilarea unor militari din Garnizoana Târgoviște.

Reamintim că în pronaosul bisericii Mânăstirii Dealu, ctitoria Voievodului Radu cel Mare, de la a cărei sfințire se împlinesc anul acesta 520 de ani, se află depus într-un sarcofag, capul primului mare întregitor de țară, Voievodul Mihai Viteazul. Mânăstirea a fost restaurată și înfrumusețată, între anii 2000-2018, după ce, la inițiativa și sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au întreprins ample lucrări de consolidare a bisericii, a chiliilor şi a întregului ansamblu monahal.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1