Astăzi, am dat startul unei campanii de promovare a parcurilor industriale din județul nostru.
Nu întâmplător am decis să începem cu Parcul Industrial de la Priboiu, unde Consiliul Județean Dâmbovița este acționar unic. Avem aici 9 clădiri (hale, magazii, depozite și birouri), care deservesc 10 societăți comerciale, dintre acestea 3 fiind firme cu capital străin.
Un lucru foarte important este acela că, pentru prima dată de la înființarea sa, anul acesta, Parcul Industrial de la Priboiu se autofinanțează în totalitate, veniturile acestuia ridicându-se la 3.000.000 de lei. O parte din acești bani se întorc în comuna Brănești din taxele pe care parcul le plătește către stat.
În ultimul an, la Priboiu, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a finanțat, în totalitate, construcția a două hale noi care sunt gata să fie puse la dispoziția investitorilor.
Pe de altă parte, sunt deja cereri pentru construirea unor hale care să răspundă nevoilor agricultorilor dâmbovițeni. Căutăm soluții pentru a înființa depozite cu temperatură controlată, astfel încât, la Priboiu, să asigurăm cele mai bune condiții de păstrare a legumelor și fructelor din județul Dâmbovița.
Corneliu Stefan – Presedinte Consiliul Judetean Dambovita
Leave a Reply