În perioada 6 – 11 mai, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității, sprijiniți de polițiștii de la Secțiile de Poliție Rurală Băleni și Voinești, au continuat seria activităților preventive desfășurate pentru combaterea faptelor comise cu violență.
Polițiștii s-au deplasat pe raza localităților Voinești, Pietrari, Vârfuri, Comișani și Băleni, unde au discutat cu cetățenii și le-au prezentat principalele modalități prin care pot solicita sprijin în caz de nevoie, în special în cazul unor fapte comise cu violență.
Polițiștii au inițiat discuții despre formele de manifestare ale violenței, cauzele și consecințele ireparabile pe termen lung, drepturile pe care le au victimele violenței, dar și despre ordinul de protecție provizoriu și condițiile în care o victimă poate solicita un ordin de protecție, fiind distribuite materiale cu caracter preventiv.
Activitățile desfășurate au vizat și instruirea reprezentanților din domeniul asistenței sociale din cadrul primăriilor, cu privire la prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și prezentarea modului de utilizare a aplicației Bright Sky.
Totodată, un specialist din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița a oferit funcționarilor publici informații despre legislația în vigoare pentru prevenirea faptelor de corupție.
Leave a Reply