Dezvoltarea Stațiunii Peștera-Padina a mai făcut astăzi un pas important.
Din dispoziția 443 din 28 apr 2021 a președintelui Corneliu Stefan al Consiliul Judetean Dambovita CJD a avut loc Ședința Grupului de Lucru cu rol consultativ privind elaborarea documentației de reconfigurarea a PUZ-ului.
Ca reprezentant al Asociația Turistică Peștera Padina am subliniat necesitatea obținerii avizelor într-un timp cât mai scurt și nu într-o perioadă “nedeterminată” așa cum era propunerea inițială, astfel încât investitorii să poată avea un orizont de așteptare în legătură cu elaborarea PUZ-ului.
De asemenea, ar fi util un Ghid de Bună Practică pentru întocmirea documentațiilor necesare obținerii autorizațiilor. În acest fel fiecare investitor ar avea suficiente informații încă de la început cu privire la numărul total de avize necesare și termenele aproximative de obținere.
Am mai punctat faptul că în limita posibilităților legale, documentația necesară obținerii noului Plan Urbanistic să conțină prevederi obligatorii pentru investitori astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să parcurgă din nou, de fiecare dată, etape de avizare identice ca cele pe care le parcurge în acest moment CJD.
Dl Arhitect Șef Teodor Bate a fost de acord cu introducerea unui termen de 3-6 luni pentru obținerea avizelor și a subliniat că un Ghid nu poate fi elaborat în această etapă dar, ne-a asigurat de faptul că se dorește ca forma finală a Regulamentului Local de Urbanism aferent noului PUZ să conțină un set suplimentar de informații ce pot fi considerate ca un real ghid de bună practică.
Valentin Calcan – ATPP
Sursa-Asociația Turistică Peștera Padina
Leave a Reply