
Jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19.
În perioada 19 – 25 aprilie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, parcuri, centre comerciale şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară. De asemenea, au continuat și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în intevalele orare stabilite în funcție de incidența cumulată a cazurilor înregistrată în localitățile din județ, unde a fost instituită carantina zonală.
Au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica cetățenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități la nivelul județului nostru.
Leave a Reply