September 25, 2023
News Ticker

Corneliu Ștefan! Verificare a lucrărilor de investiții ale Consiliului Județean Dâmbovița!

Astăzi, am verificat lucrările derulate de Consiliul Județean Dâmbovița, dar și asocierile cu primăriile din județ impreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și directorul Direcției Tehnice, Dinu Vasile.

Ne-au fost alături primarii comunelor #Șelaru, #Vișina, #Crângurile, #ValeaMare, Petresti și #Cobia.

Prima oprire a zilei, comuna Șelaru! Lucrările la extinderea și modernizarea DJ503 sunt în grafic, aceeași situație regăsindu-se și pe tronsonul de drum care traversează comuna Vișina! Cele două secțiuni de drum fac parte dintr-un proiect mai amplu, care va moderniza 28 km de drum. Valoarea totală a întregii lucrări este de peste 46.000.000 de lei.

La Crângurile am vizitat lucrările la “Grădiniţa cu program normal în satul Voia”. Investiția de aici, derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, are o valoare de aproape 1.600.000 de lei.

Traseul a continuat cu o oprire la Petrești, comună care, recent, a încheiat un contract de asociere cu Consiliul Judeţean Dâmbovița pentru realizarea unui drum de centură de 4 km, care să vină în sprijinul fabricii de camioane IVECO.

ValeaMare a fost a patra oprire a zilei. Aici se lucrează la un nou sediu al administrației locale, dar și la construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice. Proiectul centrului este de aproape 2.500.000 de lei.

Cobia a fost ultima oprire a zilei!

Se lucrează aici la căminul cultural al comunei, iar investiția este de 2.000.000 de lei.

În ceea ce privește modernizarea unor străzi locale, lucrările sunt realizate în parteneriat de primăria Cobia și Consiliul Judeţean Dâmboviţa, iar valoarea acestora este de peste 1.400.000 de lei.

 

Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1