Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, a discutat probleme de actualitate precum stadiul curent de vaccinare și testare a elevilor și cadrelor didactice, într-o dezbatere cu doamna Marina Manea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației.Având în vedere situația curentă, dezbaterea a fost deschisă cu subiectul vaccinării și testării elevilor și cadrelor didactice, fără de care nu este posibilă asigurarea unui viitor pentru învățământ, un viitor lipsit de amenințarea virusului COVID-19. Au fost comunicate următoarele statistici: peste 50% din cadrele didactice au fost vaccinate, o cifră promițătoare, dar încă insuficientă, și, referitor la testarea elevilor, s-au folosit doar 2% din testele primite. Esteimportant ca elevii să înțeleagă cât de importantă este testarea în lupta cu virusul și să lase deoparte inhibițiile și dubiile, fără a le fi frică de rezultat. Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovițaface un apel către opinia publică șiîndeamnă la responsabilitate în fața pandemiei, chiar dacă au fost adoptate măsuri generale de relaxare. Așa cum arată toate studiile de specialitate din ultimele săptămâni, riscul infectării cu COVID-19 nu a scăzut. Un pas important în lupta pentru revenirea la normalitate esteatât vaccinarea, cât și testarea elevilor și a cadrelor didactice, spre a controla cât mai ușor cazurile noi ce apar în fiecare zi. Dat fiind că această campanie este în colaborare cu Consiliul Național Elevilor, a fost atins și subiectul burselor și al transportului local. După cum se știe deja, Consiliul Național al Elevilor a reușit să convingă factorii de decizie să impună un prag minim al burselor acordate în sistemul de învățământ românesc. Astfel, după demersurile elevilor reprezentanți de la nivel național, s-a stabilit un cuantum minim al burselor, de 100 de lei pe lună. Pe data de 12 martie, bugetul de stat aferent anului 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, după ce a fost aprobat de Parlamentul României și promulgat de Președintele țării. Fiecare autoritate județeană și locală elaborează acum bugetul după care se va ghida în anul 2021, în funcție de prioritățile care pe care le urmăresc. Județului Dâmbovița i-a fost alocată, în prima parte, suma de 211,240 mii lei, dintre care 12,780 mii lei pentru finanțarea burselor. Inspectoratul Școlar Județean a informat Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița că, pe data de 31 martie, banii au fost trimiși la Primăria Municipiului Târgoviște, de unde urmează a fi împărțiți corespunzător și redirecționați la toate unitățile de învățământ. În ceea ce privește transportul local, Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovițas-a asigurat că gratuitatea de care beneficiază elevii la transportul local în comun rămâne valabilă și în acest an.Acestea au fost subiectele atinse de membrii Consiliului, de unde se pot trage următoarele concluzii: vaccinarea și testarea elevilor și a cadrelor didactice sunt acțiuni cheie, fără de care nu se poate reveni la normalitate, iar bursele elevilor urmează a fi distribuite cât mai curând. Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovițaa aflat de ce este nevoie pentru ca educația din județul Dâmbovița să ofere societății de mâine oameni responsabili, integri, care vor putea fi mândri de condițiile de care au avut parte în mediul școlar, iar acum depinde de fiecare cetățean implicat să înțeleagă responsabilitatea pe care o are și să acționeze corespunzător.A declarat, Președintele ConsiliuluiJudețean al Elevilor Dâmbovița,Bogdan ISBĂȘESCU
Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița! Dezbatere cu Marina Manea, secretar de stat la Ministerul Educației!
Facebook Comments Box
Leave a Reply