2 ani ! Atât a trebuit să aștepte municipalitatea târgovișteană pentru faza precontractuală a unui proiect în valoare de 7 milioane de euro al GAL Egalității de Șanse Târgoviște, destinat modernizării unor zone mărginașe ale Municipiului.
“Avem și alte vești absolut importante! După mult timp de așteptare, după aproape 2 ani, am primit, în sfârșit, cu Grupul de Acțiune Locală Egalității de Șanse, semnarea contractului de finanțare! S-a trecut la etapa precontractuală, s-a verificat proiectul, corespunde și vom semna contractul de finanțare prin care 7 milioane de euro din fonduri europene vor intra în Târgoviște pe zonele marginalizate, pe străzi, construirea unei creșe, a unui bloc de locuințe sociale, Deci, încă un proiect cu finanțare europeană, pe care municipalitatea târgovișteană îl va implementa și mă bucur că asta este șansă pe care o avem în Târgoviște, să atragem bani europeni. Vom face și o analiză, cați bani europeni am atras, sunt destul de mulți, gândiți–vă că aproape 10 milioane de euro reprezintă numai banii pe autobuze pe care – i atragem, autobuze care rămân comunității târgoviștene“, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în Studioul TV Online Riposta pe Net Târgoviște.
Leave a Reply